Presa britanică protestează împotriva secretizării unui proces de terorism

Presa britanică protestează împotriva secretizării unui proces de terorism

Presa britanică a anunţat joi lansarea unei proceduri prin care încearcă să împiedice ca procesul a doi presupuşi terorişti, considerat ultrasensibil, să se deruleze cu uşile închise pentru prima oară în istoria ţării, relatează AFP.

Crown Prosection Service (CPS) argumentează prin motive de 'securitate naţională' instituirea unui blocaj informaţional total în cursul acestui proces, prevăzut să aibă loc la sfârşitul lunii, în care cei doi acuzaţi, identificaţi doar prin iniţialele AB şi CD, sunt suspectaţi că ar fi planificat acţiuni teroriste.

Măsura, calificată drept excepţională de CPS, ar fi o premieră în sistemul juridic britanic unde au existat până în prezent doar restricţii parţiale asupra manierei de a relata anumite procese.

De această dată, procesul ar urma să se desfăşoare la adăpost total de privirile publicului şi ale presei. Mai multe canale media au protestat împotriva acestei decizii în faţa tribunalului din Old Bailey la Londra pentru că 'principiul secular al unei justiţii independente este ameninţat', după cum scrie jurnalistul Sean O'Neill în Times.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia îi alarmează şi pe apărătorii drepturilor civile. 'Pericolele acestui gen de proces sunt evidente, în termeni de echitate şi de încredere a publicului în sistemul judiciar. Acesta riscă să constituie un precedent foarte periculos. Nu este pur şi simplu justiţie', a protestat Shami Chakrabarti, director al asociaţiei Liberty, la microfonul BBC.

'Nu ar trebui să vedem procesele secrete multiplicându-se brusc. Dar legea prevede că în foarte rare cazuri un proces sau o parte dintr-un proces poate să aibă loc în privat', a răspuns ministrul justiţiei, Chris Grayling, adăugând că 'decizia le aparţine unor judecători' în care are 'încredere totală'.

Potrivit Times, judecătorii trebuie să se pronunţe în zilele următoare asupra admiterii sau nu a apelului depus de media, scrie Agerpres.