Președintele CJ Brașov Aristotel Căncescu şi deputatul Ion Diniţă au fost trimişi în judecată

Președintele CJ Brașov Aristotel Căncescu şi deputatul Ion Diniţă au fost trimişi în judecată

Dosarul în care preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, este acuzat de fapte de corupţie a ajuns pe masa judecătorilor instanţei supreme, după ce DNA l-a trimis în judecată alături de inculpaţii Ion Diniţă, Viorel Costea, Aurelia Popescu şi Cristian Emil Cirică.

Dosarul se judecă în cameră preliminară, iar pentru judecarea unei contestaţii a lui Căncescu privind măsurile asigurătorii, ÎCCJ a stabilit termen pentru data de 22 decembrie.

Potrivit unui comunicat DNA, președintele CJ Brașov Aristotel Căncescu, aflat în stare de arest preventiv, este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, în formă continuată, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos.

Deputatul PC Ion Diniţă este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracţiuni), dare de mită şi spălare de bani, Aurelia Popescu, Cristian Emil Cirica, Viorel Costea, Mircea Popa şi Ioan Boţoman, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Maria Gheorghieş, pentru complicitate, iar Radu Ispas, administrator public al judeţului Braşov, la data faptelor, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (3 infracţiuni) şi instigare la tentativă la această infracţiune.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei: Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracţiuni), Bogdan Rusu, director al SC Canaris SRL, dar şi societatea, pentru spălare de bani, în formă continuată.

Obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfăşurate în perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2014, fiind legate de activitatea şefului CJ Braşov şi administratorul public al judeţului, care şi-au folosit funcţia publică de autoritate locală pentru interesele proprii şi ale firmelor SC Gotic SA şi SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care le administrau, relatează Agerpres.