Președintele Iohannis AMÂNĂ referendumul pentru justiție

Președintele Iohannis AMÂNĂ referendumul pentru justiție

Președintele Klaus Iohannis va amâna referendumul pentru justiție, însă îl va putea folosi ulterior dacă PSD va încerca din nou să atace legislația penală sau instituțiile din sistemul judiciar, potrivit unor surse oficiale de la Cotroceni, citate de Hotnews.ro

Decizia președintelui de a renunța momentan la referendum vine pe fondul faptului că manifestațiile de stradă și-au atins scopul, astfel că Ordonanța 13, prin care se dezincrimina abuzul în serviciu și conflictul de interese, a fost oprită.

În acest context, organizarea unui referendum nu ar însemna decât un "un glonț tras în aer", potrivit surselor citate, informează Hotnews.ro.

Pe 23 ianuarie, președintele Iohannis anunța că intenționează să organizeze un referendum. După primirea avizului Parlamentului, președintele nu a mai menționat nimic despre referendum, dând impresia că intenționează să-l amâne.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialii de la Cotroceni au mai declarat pentru HotNews.ro ca “arma referendumului” nu va mai putea fi folosita inca o data in cazul in care PSD va incerca din nou sa atace justitia si ca din acest motiv presedintele n-a mai anuntat data consultarii populare. “E foarte posibil ca PSD sa incerce noi atacuri la justitie, din acest motiv un referendum organizat acum l-ar face mai putin eficient pe viitor”, au mai explicat oficialii Administratiei Prezidentiale.

Pe de alta parte, in absenta sustinerii partidelor si ramas fara obiect, exista riscul ca referendumul sa fie un esec iar pragul de prezenta de 30% sa nu fie atins.