Președintele Iohannis își face, pe Facebook, bilanțul celor 100 de zile

Președintele Iohannis își face, pe Facebook, bilanțul celor 100 de zile

Președintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook un videoclip de 2.52 minute în care prezintă imagini din cele 100 de zile de activitate la Cotroceni. Șeful statului nu rostește un cuvânt, dar imaginile sunt însoțite de scurte texte explicative.

Printre faptele amintite de Iohannis se află acordul privind majorarea bugetului Apărării, vizitele în Germania, Franța, Republica Moldova și Ucraina sau prioritățile stabilite la discursul de investitură, susținut în fața Parlamentului.

„Am cerut partidelor politice un calendar al sesiunii parlamentare cu trei priorități: legea finanțării partidelor și campaniilor electorale, votul prin corespondență și simplificarea procedurilor de ridicare a imunității”, scrie Iohannis. El nu amintește însă de faptul că procedurile de ridicare a imunității au rămas neschimbate, inclusiv unele prevederi care au fost declarate neconstituționale, iar Parlamentul a respins deja trei cereri ale DNA în cazurile Vosganian, Borbely și Șova.

Iohannis mai promite că „vom construi o Românie în care cei plecați se vor întoarce acasă” și afirmă că, la toate întâlnirile cu liderii UE a susținut intrarea în Schengen „pentru că nu accept o Europă cu două viteze”. Recent, ambasadorul Olandei la București a anunțat că țara sa se opune intrării României în spațiul Schengen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele României afirmă, în bilanțul de 100 de zile: „Tinerii sunt cea mai mare bogăție a României. Viitorul se construiește cu ei”.

„Patriotismul, spiritul civic, conștiința libertății și a puterii de a decide prin vot mă leagă de toți românii de acasă și din străinătate. Suntem o voce puternică și curajoasă, cu aspirații pe care am privilegiul să le reprezint și datoria să le împlinesc”, se încheie mesajul lui Iohannis.