Președintele Iohannis își lansează cea de-a doua carte: Primul Pas

Președintele Iohannis își lansează cea de-a doua carte: Primul Pas

Preşedintele Klaus Iohannis îşi lansează, sâmbătă, la Bookfest cel de-al doilea volum, "Primul Pas", pe care îl dedică ”celor peste şase milioane de români care au crezut într-un mod nou de a face politică” şi l-au votat.

Cartea, care va fi lansată sâmbătă are 255 de pagini şi este o continuare a volumului ”Pas cu pas”, fiind prezentate principalele momente ale campaniei prezidenţiale de anul trecut şi primele zile ale mandatului său de preşedinte.

"Primul pas este cel mai greu de făcut, iar acesta este un adevăr care, indiferent cât ar fi de tocit, rămâne valabil pentru orice început (...) Victoria mea la alegerile din noiembrie 2014 a fost un astfel de prim pas (...) Acest prim pas nu a fost însă numai al meu: el poartă semnul pe care, prin vot, românii l-au dat pentru a arăta limpede că îşi doresc o altă direcţie, un alt model de viaţă şi un alt fel de politică", scrie preşedintele Klaus Iohannis, în "Cuvânt înainte".

Ne puteți urmări și pe Google News