Președintele Iohannis l-a pețit pe premier pentru nunta electorală. PNL se propune „mireasă”

Președintele Iohannis l-a pețit pe premier pentru nunta electorală. PNL se propune „mireasă”

Preşedintele Klaus Iohannis l-a obligat ieri, pe premierul Dacian Cioloş, să îşi declare măcar „simpatia” faţă de un partid dacă mai vrea încă un mandat de prim-ministru în iarnă.

 Pentru prima oară de la preluarea mandatului, şeful statului şi-a anunţat public preferatul pentru viitorul Guvern şi a început să dea indicații politice

Klaus Iohannis a ţinut, ieri, un mini-interviu politic de peste 15 minute, în care i-a dat un ultimatum premierului Dacian Cioloş: să-l anunţe rapid dacă mai vrea un mandat de prim-ministru sau dacă iese la iarnă din politică. „Recunosc că personal cred că ar face bine să continue”, a mărturisit şeful statului, aflat la o reuniune PPE la Bucureşti. Este prima oară când şeful statului anunţă pe cine vrea să propună premier după alegerile parlamentare din 11 decembrie. Klaus Iohannis i-a pus însă o condiţie lui Dacian Cioloş, anunţându-l că nu poate să rămână tehnocrat: „să îşi declare măcar simpatia sau adeziunea sau preferinţa pentru partidul cu care ar putea să colaboreze în viitor, după alegerile parlamentare”.

Şeful statului a adăugat că îl aşteaptă pe Cioloş să-l anunţe ce decizie a luat. „Eu cred că atunci când domnul Cioloş va considera că trebuie sămi spună că a luat o decizie sau că vrea să intre într-un fel în această campanie electorală va şti să mă anunţe şi să vină la o discuţie”, a explicat Iohannis. Surse din PNL au relatat pentru EVZ că Dacian Cioloş are termen până la începutul lunii noiembrie să-şi anunţe simpatia pentru un partid. În caz contrar, Klaus Iohannis va lua în calcul altă variantă de premier.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dezvăluiri din PNL

Planul Cotroceniului a fost dezvăluit de copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. Aceasta a anunţat, în ultimele două zile, apariţia unei „forţe” politice care are „datoria” să câştige alegerile parlamentare din iarnă pentru „binele României”. Gorghiu a nominalizat în această tabără PNL-ul, pe Klaus Iohannis şi pe Dacian Cioloş. De asemenea, Gorghiu a invitat la guvernare USR-ul lui Nicuşor Dan. Copreşedintele PNL a spus că tabăra adversarilor este formată din PSD, ALDE şi PMP.

Preferaţii lui Klaus Iohannis au întărit planul. „Este foarte posibil să facem un proiect comun cu premierul Dacian Cioloş după aceste alegeri”, a plusat ieri, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, pe care Klaus Iohannis l-a susţinut să câştige Primăria Capitalei. „Ne putem coordona mesajele, mai ales că sunt foarte multe teme în care gândim şi acţionăm în aceeaşi direcţie”, a explicat Buşoi cum vrea PNL să colaboreze cu Cioloş.

Liberalii nu-l obligă, însă, pe Dacian Cioloş să se înscrie efectiv în PNL până la alegerile parlamentare, ci doar să anunţe că vrea să conducă un proiect liberal în următorii patru ani.

Balet electoral

Şeful statului a răspuns, ieri, unui tir de întrebări politice pe această temă, un gest fără precedent pentru acesta. Episodul vine după şedinţa de marţi a CSAT, când Klaus Iohannis a luat două runde de întrebări pe teme politice. Schimbarea de atitudine a şefului statului vine cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Poreclit „Ficus” sau „Bibelou” în prima parte a mandatului prezidenţial, Klaus Iohannis accepta rar întrebări din partea presei şi devenea ţinta ironiilor spunând că urmăreşte „cu atenţie şi îngrijorare” ce se întâmplă în România.

„Nu vreau să fiu tătuc”

Klaus Iohannis le-a promis românilor, în campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale, că va fi un preşedinte diferit de Traian Băsescu. „Nu vreau să fiu nici jucător, nici tătuc”, declara acesta, la 1 octombrie 2014, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca. „Vreau să fiu un preşedinte care, prin ceea ce fac şi ce gândesc şi felul de a fi, să reprezint un etalon pentru comportamentul public al unei persoane publice”, explica Iohannis cu acelaşi prilej. În proiectul de ţară „România lucrului bine făcut”, Iohannis spunea că un preşedinte trebuie să fie „preocupat exclusiv de destinul țării sale, nu de jocuri de culise, nu de conflicte cu și între politicieni și partide, nu de interese de grup și nu de calcule electorale”.

Dacă mai vrea un mandat, Cioloș trebuie să-și încalce promisiunea

Miercuri seară, la restaurantul Cercului Militar Național, delegația României din grupul PPE a oferit un cocktail, urmat de cină. Premierul Dacian Cioloș a fost și el invitat. Europarlamentara Adina Vălean a postat ieri o fotografie pe pagina sa de Facebook în care apare alături de premier la evenimentul respectiv. Klaus Iohannis a lipsit. Președintele se afla în Germania, unde a fost premiat pentru sprijinirea statului de drept și a luptei anticorupție. La dineul liderilor PPE reuniți la București, Dacian Cioloș ar fi spus, potrivit unor surse liberale, că își dorește ca un guvern liberal să continue, după alegerile parlamentare din decembrie, ceea ce a început el.

FOTO:Adina Vălean, alături de Dacian Cioloș, la dineul liderilor PPE reuniți la București

Nici o reacție

După ce Iohannis i-a transmis că ar fi bine să îşi declare măcar „simpatia sau adeziunea” pentru PNL, Dacian Cioloș nu a reacționat în nici un fel. Ieri dimineață a participat la ceremonia Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, unde noii studenți au depus jurământul, dar nu a făcut nicio referire la cele declarate de șeful statului. Nu a scris nici pe Facebook. Trebuie amintit că premierul a declarat de mai multe ori că nu este interesat să facă jocurile partidelor politice și că nu intră în politică până când nu-și termină mandatul.

„Până la sfârşitul mandatului acestui Guvern am spus că nu mă înscriu în vreun partid, nu-mi fac un partid şi nu candidez la alegerile parlamentare. Nu ştiu ce se va întâmpla după finalul mandatului acestui guvern. Suntem în an electoral, înţeleg acest lucru, dar vreau să duc la capăt ce am spus în noiembrie”, declara premierul la sfârșitul lunii iunie, ușor iritat. Premierul fusese întrebat dacă a fost invitat să se înscrie în PNL.

Potrivit unor surse politice, premierul mai vrea un nou mandat. Prin urmare, după ultimatul dat de șeful statului, Dacian Cioloș ar trebui să-și încalce promisiunea făcută în vară. „În opinia mea, nu l-aş aprecia cum îl apreciez acum (n.r. pe Dacian Cioloş) dacă ar intra în PNL, pentru că ar însemna să-şi încalce cuvântul de onoare”, spunea și Alina Gorghiu în urmă cu doar câteva zile.

”Nu sunt captiv”

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, ieri, că nu este captiv, aşa cum a acuzat şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. „Arăt eu ca un om care se teme de ceva sau simte o presiune?”, le-a spus el jurnaliştilor, după ce a râs copios pe această temă. „Nu sunt captiv în nicio structură, nu mă tem de nicio evoluţie şi sunt convins că oamenii simt acest lucru”, a adăugat el. Tăriceanu s-a întrebat dacă nu cumva Iohannis asistă „pasiv” la acuzaţiile de plagiat aduse şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru că este „prizonierul unor structuri de forţă care îl controlează sau şantajează prin intermediul dosarelor din care reiese că a devenit proprietarul unor imobile din Sibiu folosindu- se de acte false”. „Sunt fantezii electorale ale unora sau altora care, în loc să vină cu câteva proiecte serioase pentru România, creează scenarii. Cred că unii nu au reuşit să scape de acea scenarită a anilor ’90”, a comentat Iohannis afirmaţiile lui Tăriceanu.

După demisia lui Blaga, miza șefi ei PNL reaprinde tensiunile dintre liberali

Demisia lui Vasile Blaga din funcția de co-președinte PNL i-a scindat pe liberali în două tabere. Aripa foștilor PDL-iști insistă ca șefia formațiunii să fie în continuare asigurată de doi co-președinți, iar cea a vechilor liberali vor desemnarea unui președinte unic.

FOTO: Demisia lui Vasile Blaga încinge spiritele în formațiunea liberală, destabilizând fuziunea PDL-PNL

Foștii democrat-liberali se vor întâlni, sâmbătă, pentru a discuta și nominaliza persoana care să asigure interimatul, alături de co-președintele PNL, Alina Gorghiu. Ei spun că formula aceasta respectă Statutul partidului și orice altă variantă include modificarea acestuia. „Dacă se doreşte modificarea Statutului se poate convoca Congres extraordinar”, a spus europarlamentarul Daniel Boda (ex-PDL).

La rândul său, Costică Canacheu a precizat, pentru EVZ, că sâmbătă se va discuta și despre cine îl va înlocui pe Blaga în funcția de șef de campanie. Liberalul Eugen Nicolăescu spune că partidul ar trebui să aibă un singur președinte, până la congresul din primăvara lui 2017, și că „singura care e cu acte în regulă în fruntea partidului” este Alina Gorghiu. În opinia lui Nicolăescu, 99% din membri PNL cred întro conducere unică, la fel cum există în organizațiile județene.

Ce spune Statutul PNL

Statutul PNL a fost modificat odată cu fuziunea PDL-PNL, iar art. 160 prevede ca șefia să fie asigurată de doi co-președinți. Totodată, art. 161 spune că listele candidaților la parlamentare trebuie validate prin semnătură de ambii șefi ai formațiunii.

Ce rol joacă Blaga

Vasile Blaga a declarat, ieri, va continua să se implice în PNL, din postura de simplu membru. „O să țin colegii aproape și partidul o să rămână puternic și unit”, a spus el. Despre discuțiile referitoare la formula de conducere, Blaga a spus că are încredere că cei implicați vor găsi varianta optimă. El a evitat să se pronunțe asupra soluției unui înlocuitor sau președinte unic.

„Partidul să ia cele mai bune soluţii. Nu este proprietatea mea partidul, eu sunt doar membru simplu”, a precizat Blaga. În această postură „va avea toate drepturile posibile”, a precizat, pentru EVZ, Costică Canacheu.

„Dreptul de a activa, de a promova idei, soluții, politici, propuneri, de a fi informat”, a explicat Canacheu.

PSD și ALDE contestă înregimentarea lui Cioloș

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că premierul Dacian Cioloș va trebui să se hotărască, în perioada următoare, dacă rămâne independent sau dacă își declară simpatia ori adeziunea pentru un partid politic.

Declarațiile șefului statului au stârnit reacții printre adversarii săi politici.

FOTO: Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu văd cu ochi buni invitația de a intra într-un partid, pe care Klaus Iohannis i-a făcut- o lui Dacian Cioloș

Dragnea : Iohannis încalcă Constituția

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a solicitat şefului statului să respecte Constituţia şi să se abţină în a se implica în competiţia electorală dintre partidele politice. „Din declaraţia sa reiese că nu contează cum vor vota românii, ci doar cu ce partid va dori Dacian Cioloş să formeze viitorul guvern. Altfel spus, ceea ce decide amicul său e mai important decât ce vor decide mai bine de 18 milioane de români. Îi solicit preşedintelui Iohannis să respecte Legea fundamentală a statului român şi să se abţină de la a se implica în competiţia electorală dintre partidele politice”, a scris Dragnea, pe Facebook.

„Atac brutal la democrație”

Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susținut că declaraţia președintelui Klaus Iohannis referitoare la Dacian Cioloş este „un atac direct, brutal şi imediat la democraţie”. Tăriceanu consideră că șeful statului „este parte a unui plan ocult împotriva poporului român şi a libertăţilor câştigate la Revoluţie” și că, prin afirmațiile sale, dă dovadă de dispreț față de Constituție.

PMP este de acord cu Iohannis

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, consideră că declaraţia lui Klaus Iohannis reprezintă o poziţie corectă. El spune că declarația poate fi interpretată și ca o invitație pentru Dacian Cioloș de a-și asuma identitatea politică și a se înscrie într-un partid.

„Considerăm că este o poziţie corectă pentru că, după alegerile parlamentare, cel mai probabil se va forma o majoritate parlamentară şi acea majoritate va propune un premier politic”, a spus Tomac.