PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului s-a declarat dezamăgit de iniţiativa preşedintelui României Klaus Iohannis de a decora un fost deținut politic, simpatizant declarat al Mișcării Legionare

Autor: | | 156 Comentarii | 3824 Vizualizari
Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România și-a exprimat, în mod public, nemulțumirea față de decizia președintelui Klaus Iohannis de a-l decora, pe 22 decembrie, pe Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. A fost prima distincţie acordată de Klaus Iohannis în calitate de şef al statului.

„MCA România ia act, cu dezamăgire, de decizia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a acorda Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler unui deţinut politic care se afişează public cu un partid susţinător al Mişcării Legionare şi al neo-nazismului. Condamnarea atrocităţilor comise de dictatura comunistă este o datorie a fiecărui om politic din România. Sistemul criminal comunist l-a aruncat în închisoare pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, i-a distrus viaţa, i-a persecutat familia şi i-a refuzat drepturile universale ale oricărei fiinţe umane. Aceste crime comise de regimul comunist nu anulează crimele comise de legionarii impotriva evreilor din România. Faptul că, în România post-comunistă, domnul Bjoza a ales să împărtăşească idealurile Mişcării Legionare, să omagieze ideile şi credinţele acestei mişcări politico-religioase criminale, este profund regretabil. Preşedintele României însă, prin puterea în încrederea cu care a fost investit, are obligaţia a trasa linia fină dintre eroul anti-comunist şi participantul activ la activităţi omagiere a unei Mişcări criminale antisemite. Decorarea unui sustinator, declarat, al Mişcării Legionare, cu Ordinul Naţional «Steaua României» poate fi interpretată ca o omagiere adusă, de Administraţia Prezidenţială, acelei mişcări naţionaliste, fasciste, criminale. Fără condamnarea explicită a Mişcării Legionare, fără delimitarea clară a Administratiei Prezidenţiale de ideile Mişcării Legionare propovăduite activ, îmbrăţişate, omagiate şi dată drept exemplu de către domnul Bjoza, Preşedintele României, pentru noi, a semnat un dezamăgitor act de populism“, consideră Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România, într-un comunicat postat pe pagina web.


În decorarea lui Octav Bjoza, ANTENA 3 a văzut prețuirea de către Klaus IOHANNIS a propagandei lor de identificare a fostului deținut politic cu DEȚINUTUL Dan VOICULESCU!


La rândul său, Octav Bjoza și-a exprimat uimirea cu privire la reacția MCA România. „Este revoltător! Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată antisemit. În temniţă am fost educat să nu privesc oamenii după etnie, culte sau politici. Eram doar luptător anticomunişti acolo, nu făceam deosebire care este legionar, ţărănist, cuzist sau că n-avea nicio culoare politică. Sunt împotriva oricăror extremisme, fie de stânga, fie de dreapta“, precizează Bjoza.

Declaraţiile de la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis explicase la ceremonia de la 22 decembrie de ce a ţinut să acorde această primă distincţie, în a doua zi de la instalarea sa la Cotroceni.

„Prin acest moment vreau să marchez începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă, un preşedinte care pune în valoare înainte de toate modelele din societate, iar foştii deţinuţi politici reprezintă cu siguranţă repere de moralitate pentru tânăra generaţie. La vârsta de 20 de ani, domnul Bjoza a fost arestat şi întemniţat de către Securitate şi a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să suporte supliciul anilor de detenţie şi să cutreiere nu mai puţin de 14 locuri de detenţie. Până în 1989 a fost persecutat continuu de autorităţile comuniste, dar acest lucru nu l-a împiedicat nicidecum să militeze după Revoluţie pentru idealurile de libertate şi democraţie“, a precizat Iohannis.

În cuvântul său de mulţumire, Octav Bjoza declarase: „Pentru noi, cei loviţi de represiunea comunistă în modul cel mai direct, este foarte important că v-aţi gândit să ne acordaţi o distincţie atât de înaltă. În acest fel, lupta şi suferinţa noastră au căpătat o recunoaştere deosebită, având şi semnificaţia unui act simbolic de condamnare a comunismului din România. Nu putem decât să salutăm faptul că v-aţi gândit la înfiinţarea în capitala României, singura capitală din lumea comunistă europeană care nu are încă un muzeu al crimelor comunismului, v-aţi gândit să fie înfiinţat. Sperăm să mai fim în viaţă atunci, măcar ultimii dintre noi, atunci când acest muzeu va fi realizat“.


Tag-uri: octav bjoza, decoratie, klaus iohannis, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, comunism, legionari, evrei
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului s-a declarat dezamăgit de iniţiativa preşedintelui României Klaus Iohannis de a decora un fost deținut politic, simpatizant declarat al Mișcării Legionare.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi