Președintele PMP, Elena Udrea, s-a întâlnit cu președintele PPE, Joseph Daul

Președintele PMP, Elena Udrea, s-a întâlnit cu președintele PPE, Joseph Daul

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, a avut azi o întâlnire cu preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul.

S-a subliniat validarea PMP ca un partid semnificativ pe scena politică românească după un al doilea scrutin electoral, apreciind ca încurajatoare rezultatele obţinute de partid, atât la alegerile europarlamentare,cât şi la cele prezidenţiale. Practic, PMP este parte integrantă a familiei populare europene, devenind deja al doilea cel mai mare partid din România afiliat la PPE, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Elena Udrea a reiterat votul anti-Ponta, subliniind din nou că PMP are cel mai anti-PSD şi anti-Ponta electorat din România, ducând greul bătăliei cu actuala Putere coruptă şi incompetentă în ultimul an. Partidul Mişcarea Populară a dovedit astfel că este singurul interesat să facă opoziţie reală la Guvernul Ponta.

Cu această ocazie, Elena Udrea şi-a exprimat din nou încrederea că PMP va deveni principala forţă de centru-dreapta din România în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare din 2016, indiferent de rezultatul turului II al alegerilor prezidenţiale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„PMP este un partid nou, care, deşi încă fără foarte multă experienţă şi fără structuri bine conturate în teritoriu, a dovedit că poate fi un jucător politic major. Potenţialul pe care îl avem este uriaş şi sunt convinsă că ţinta de a deveni principala formaţiune de centru-dreapta până la alegerile următoare va fi atinsă. Mai ales că îi vom avea alături de noi şi pe Preşedintele Traian Băsescu, dar şi pe domnul Emil Boc. Vom construi o echipă redutabilă, capabilă să câştige alegerile în România şi să ofere o guvernare care să aducă prosperitate românilor”, a concluzionat Elena Udrea la sfârşitul întâlnirii cu preşedintele PPE, Joseph Daul.

La întâlnirea cu Joseph Daul, din partea PMP, a participat şi europarlamentarul Siegfried Mureşan.