Preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat după miting pe liderii PMP

Preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat după miting pe liderii PMP

Preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat pe liderii PMP după mitingul de azi, la care au participat aproximativ 10.000 de persoane. Şeful statului se află la un restaurant din Bucureşti la care lideri din conducerea centrală şi ai organizaţiilor judeţene au luat masa după protestul organizat în Piaţa George Enescu.

Poza a fost postată pe pagina de Facebook a europarlamentarului Cristian Preda. În București au fost prezenți mii de participanții la un miting organizat de Partidul Mișcarea Populară împotriva creșterii accizei pentru benzină. ”Ne aflăm la cel mai mare eveniment de stradă organizat de Partidul Mișcarea Populară. Ne aflăm aici pentru că vedem cum marele specialist în lovituri de stat vrea să se specializeze și în lovituri la portofelul românilor”, a spus Eugen Tomac, președintele PMP. După ce au protestat în Piaţa George Enescu, protestatarii s-au îndreptat spre Palatul Victoria.

Alături de Eugen Tomac şi Elena Udrea la miting au mai susţinut discursuri şi Cristian Preda, Marian Preda, Daniel Funeriu, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Gheorghe Ştefan şi Florin Popescu. "Românii nu vor creșterea prețului la combustibili. Creșterea prețului accizei este o bombă pentru economia României. Vor urma cele mai mari creșteri de prețuri. Ponta dă cu o mână și ia cu alta pentru că românii trăiesc mai rău. Partidul Mișcarea Populară este adevărata opoziție la acest guvern, nu PNL-ul domnului Antonescu. Acum, când a aflat și dânsul ce știa toată țara, că nu îl pune Ponta candidat, s-a trezit că vrea să fie candidatul dreptei. Dat unde era domnul Antonescu atunci când Ponta distrugea economia? Era braț la braț cu Ponta când încercau să dea o lovitură de stat pentru că nu mai avea răbdare să ajungă la Cotroceni. NU va ajunge niciodată. Domnul Antonescu ține să păcălească electoratul de centru-dreapta. Trebuie să amintim oamenilor că dezastrul de acum e și din cauza lui Antonescu. PMP face opoziție. Mișcarea Populară este împotriva acestui guvern pentru că acest guvern este împotriva intereselor românilor”, a spus Elena Udrea.