PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Traian Băsescu: ”Anularea prezenţei premierului e un fel de fugă de răspundere”

Autor: | | 61 Comentarii | 1244 Vizualizari
Traian Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă în această seară, începând cu ora 19.30, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a avut această intervenție după ce învestirea senatorului PSD Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului a fost amânată pentru că premierul Victor Ponta a renunțat să mai participe la eveniment. Șeful statului a menționat că este pentru prima dată în cei zece ani de mandat când un astfel de eveniment este amânat și că interpretează absența premierului ca pe ”o neasumare publică pentru nominalizarea făcută”. Totodată, președintele a atras atenția că Ordonanța de Urgență pivind migrația primarilor este o modalitate prin care Victor Ponta își creează ”avantaje incorecte cu 10 săptămîni înainte de alegeri”. EVZ.RO vă prezintă principalele declarații ale președintelui:

Despre amânarea ceremoniei de învestire a lui Darius Vâlcov

 

  • Este prima dată în mandatul meu de aproape zece ani când o ceremonie de învestire a unui ministru este amânată.
  • O să vă prezint filmul evenimentelor: pe 19.08 am primit de la premier propunerea scrisă de nominalizare a lui Darius Vilcov la Buget. Aşa cum fac de obicei, solicit instituţiilor statului dacă sînt probleme cu propunerea, mai ales la persoane controversate.
  • Pe 20 august, seară, a venit la cabinet. Pe 21 august am avut toate informările, drept pentru care pe 25 august, plecînd de la premisa reală că toate informaţiile primite despre Vilcov le-a primit şi premierul, i-am transmis o scrisoare în care făceam referire la aceste informaţii şi-l rugăm să-mi comunce dacă-şi menţine propunerea. Mi-a răspuns tot pe 25 august.
  • A fost un răspuns evaziv, în care nu şi-a asumat direct menţinerea propunerii. "Ca urmare a adresei dvs, va retransmit în copie cererea de numire în funcţie a domnului Darius Vâlcov".
  • Deci nu-mi da un răspuns clar, ci face o adresa de înaintare prin care îmi retrimite propunerea din 19 august. Eu am interpretat că o eschivă de a menţine în clar propunerea iniţială.
  • Mi-a stârnit dubii, dar am mai aşteptat până pe 27 august, deci încă 2 zile, iar azi-dimineaţă am emis decretul de nominalizare, dat fiind că am dreptul să refuz doar o dată.
  • În jurul orei 14:00, înainte cu cîteva minute s-a publicat în Monitorul Oficial, iar la ora 14:00 a fost contactată Cancelaria Premierului pentru a conveni ora şi dată.
  • Propunerea noastră a fost azi, ora 18:00, şi premierul a acceptat-o.
  • La ora 17:50 am primit de la cabinetul premierului informaţia că premierul nu participa la ceremonie, invocînd alt program, şi că l-a delegat pe vicepremierul Oprea să participe.
  • Sigur că mi s-a părut neserios modul în care am fost anunţat, cu 10 minute înainte de ceremonie, dar mi s-a părut şi o neasumare publică pentru nominalizarea făcută, pe care am legat-o de neasumarea nominalizării.
  • Mi-a fost foarte greu să accept derularea ceremoniei, pentru că în afară de simpla respectare a Art 104 din Constituţie, mi-a fost foarte greu să accept că premierul nu este prezent după ce mi-a dat un răspuns evaziv.
  • E şi o chestiune de simbolistica.
  • Participarea premierului la ceremonie simbolizează solidaritatea guvernamentală.
  • Nu am fost dispus să renunţ la această simbolistica, instalată de 25 de ani şi nu-mi rămâne decît să aştept un moment în care putem conveni reorganizarea ceremoniei în prezenţa premierului. Prezenţa premierului înseamnă că-şi asumă nominalizarea făcută.
  • Nu e vorba de faptul că Darius Vilcov e urmărit penal: nu e şi nu vreau să se speculeze. Dar e vorba de fapte petrecute în timpul mandatului de primar, sesizate la diverse parchete, şi vreau să văd ce se întîmplă, în ce stadiu sunt.
  • Mi s-a părut că prin anularea prezenţei premierului e un fel de fugă de răspundere, şi nu e prima dată. La privatizarea CFR Marfă era plecat la Miami cu bonă. În marţea neagră era plecat în Brazilia şi se tupila după nişte stâlpi de rezistenţă să-i iasă în cale lui Obama. Mâine va fi întâmplător în Turcia când se va da OUG cu primarii migratori şi va face altcineva treaba murdară, deci nu se va desfăşura ceremonia decât în prezenţa premierului, chiar dacă în Constituţie spune că se desfăşoară în faţa preşedintelui. S-a creat o cutumă care cere să fie respectată până şi de Ponta.

Ceremonia de învestire a lui Dariu Vâlcov ca ministru al Bugetului a fost amânată. Băsescu: ”Înţeleg că Victor-Viorel Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea”. PLUS răspunsul premierului


Despre OUG 45

 

  • Aş vrea să mai fac două menţiuni, una este legată de existenţa OUG nr 45/2014, din 26 iunie. Este cea care modifică atât Biroul Electoral Central, cât şi reprezentarea în secţiile de votare. Îl atenţionez pe premierul care a semnat această OUG că atât Comisia de la Veneţia, cât şi CCR au primit recomandări, CCR hotărâri prin care precizează că nu trebuie emise acte normative care modifică procesul electoral într-un interval de la 12 luni până la dată alegerilor.
  • OUG 45 afectează procesul electoral, este neconstituţională. Îmi pare rău să fac trimitere la Avocatul Poporului care sabotează democraţia prin inactivitate, şi în ce priveşte OUG care a modificat Legea Educaţiei şi o va face şi dacă Guvernul emite OUG legată de transferul de primari de care Ponta are nevoie. Ponta are nevoie ca aerul de OUG cu primarii migratori ca să iasă preşedinte. De aceea este disperarea să se încalce toate cutumele, inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este instituţie constituţională. OUG nu trebuie emisă.
  •  Fac un apel la Guvern: să nu se emită OUG cu privire la transferul primarilor. Am văzut argumentaţia lor privind legea din 2006. Majoritatea care a aprobat legea din 2006 are justificarea că interzice migrarea. Dar va rog să căutaţi pe site-ul CCR, şi la Preşedinţie, veţi vedea că am întors la Parlament legea, pentru că lucrurile erau la jumătate. Acum însă, lucrurile sunt grosier anticonstituţionale
  • Actul de mâine, dacă va fi emis, este un act care arată spaima lui Ponta. El ştie că nu poate câştigă prezidenţialele şi încearcă să-şi creeze avantaje incorecte cu 10 săptămâni înainte de alegeri.
  • Mai fac încă o dată apel la Avocatul Poporului, care prin inactivitate sabotează democraţia. Mai încerc un apel: să atace la CCR OUG 45/2014, OUG de modificare a Legii Educaţiei şi, dacă mâine vom avea un Guvern care să fie atât de incoștient care permite o perioadă de mercato pentru primari, îl rog cu anticipaţie s-o atace şi pe această la CCR.
  • Am toată disponibilitatea pentru organizarea unei ceremonii (pentru depunerea jurământului de către Darius Vâlcov - n.red.) când premierul va avea timp

Tag-uri: traian basescu, cotroceni, victor ponta, darius valcov, ordonanta de urgenta, migratia primarilor
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Traian Băsescu: ”Anularea prezenţei premierului e un fel de fugă de răspundere”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi