Președinția are nevoie de un sistem de irigații

Președinția are nevoie de un sistem de irigații

Preşedinţia vrea să cumpere pentru curtea Palatului Cotroceni un sistem de irigaţii a vegetaţiei în valoare de aproape 2,4 milioane de lei, potrivit mediafax.ro.

Cererea de ofertă a fost lansată de Administraţia Prezidenţială pe SEAP.

"Valoarea estimată a contractului este de 2396638.83 lei fără tva, compusă din: 2256322.69 lei fără tva - Cheltuieli pentru investiţia de bază, 27500 lei fără tva - Organizare de şantier, 112816.13 lei fără tva - Cheltuieli diverse şi neprevăzute (5% aplicat conform HG 28/2008).

Valoarea aferentă cheltuielilor pentru diverse şi neprevăzute va acoperi, după caz, cheltuieli cu lucrări care pot fi incidente pe parcursul derulării contractului, cheltuieli rezultate în urma modificărilor de soluţii tehnice, cheltuieli suplimentare de lucrări, utilaje sau dotări ce se impun pe parcursul derularii investiţiei, precum şi cheltuielile de conservare pe parcursul întreruperii execuţiei din cauze independente de autoritatea contractantă", se arată în documentul Preşedinţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Data limită de depunere a ofertelor este 1 aprilie.