Un nou tip de protecție socială: Prețuri mai mici la gaze pentru românii săraci

Facturile, notifi cările, cererile, vor putea fi trimise sau primite gratuit de către client, de la furnizorul de gaze FOTO: AGERPRES
Autor: | | 0 Comentarii | 614 Vizualizari

Românii cu venituri mici sau cu o stare precară de sănătate vor beneficia de o relație privilegiată cu furnizorii de gaze. Cei din prima categorie vor acces și la prețuri mai mici

România a rămas mult în urma altor state europene în privința stabilirii criteriilor de selectare a românilor „vulnerabili”. Este vorba de aceia care, din cauza sărăciei, pot beneficia de tarife mai mici la utilități. Un prim pas a fost realizat printr-un proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care își așteaptă aprobarea. Actul stabilește drepturile de care vor putea beneficia acești consumatori. Este doar un prim pas, deoarece criteriile în funcție de care vor fi aleși beneficiarii, trebuie stabilite de autoritățile din domeniul protecțiie sociale.

Iată, potrivit ANRE, cine ar intra în categoria consumatorilor vulnerabili:

- persoane cu venituri reduse, stabilite de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale;


Clienții care au venituri mici vor beneficia de alocații financiare de la stat


- persoane care, din cauza condițiilor de sănătate sau de vârstă au nevoie ca gazele natural să fie furnizate în mod continuu, adică fără întreruperi sau au nevoie de alte condiții speciale când vine vorba de furnizarea gazelor naturale.

Încadrarea unui consumator în categoria client vulnerabil va fi stabilită de către autoritățile statului care au atribuții în domeniul protecției sociale. Aceste instituții vor comunica furnizorului de gaze naturale lista clienților vulnerabili.

Beneficii pentru cei cu venituri mici

Principalul beneficiu al clienților considerați vulnerabili din cauza veniturilor mici va fi acordarea de ajutoare financiare de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale. Autoritățile vor stabili atât cuantumul ajutorului, cât și limita de venit pentru care se acordă acest ajutor.

Un criteriu ar putea fi, de exemplu, ca venitul per membru de familie să fie mai mic decât cel minim. În perioada cât se acordă ajutorul, facturarea lunară se va face pe seama citirii contorului de către personalul furnizorului sau pe baza autocitirii realizate de client, mai scrie în documentul ANRE.

Beneficii pentru clienții cu o stare precară de sănătate

Ca și în cazul clienților cu venituri mici, cei care au probleme de sănătate vor beneficia de facturarea lunară pe baza consumului real, fie că citirea contorului o face clientul, fie că o face personalul furnizorului. Prin urmare, consumul nu va fi stabilit pe bază de estimări, ca ulterior să existe regularizări. Se evită astfel posibilitatea ca într-o lună să se achite mai mult decât s-a consumat. De asemenea, pentru că este vorba de persoane a căror sănătate este pusă în pericol de o eventuală întrerupere a furnizării gazelor naturale, acestea vor avea acces mai ușor la centrul de relații cu clienții, pentru a face eventuale anunțuri. Totodată, acestor clienți li se vor transmite gratuit, la cerere, date privind tarifele, facturile, notificările, plângerile, sau orice alte mijloace informative. Documentele vor fi transmise prin mijloace electronice, într-un format care poate fi citit fără dificultăți. De asemenea, relația dintre furnizor și consumator va putea fi intermediată de un terț, la cererea clientului. Furnizorul va trebui să se asigure că întreruperile de livrare a gazelor naturale vor fi limitate la maxim, în cazul acestor persoane.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:24 Cine sunt VICTIMELE teroristului de la LONDRA. Povestea femeii care mergea să-și ia copiii de la școală 12:14 Moment de reculegere la Londra, în memoria celor uciși în atacul terorist 11:41 DONALD TRUMP jr a lansat un atac furibund la adresa PRIMARULUI MUSULMAN al Londrei 11:23 EI SUNT ROMÂNII RĂNIȚI la LONDRA. ANDREEA este de o frumusețe răvășitoare - FOTO 11:21 Șapte suspecți ARESTAȚI la LONDRA, în urma unor raiduri de azi-noapte. Una dintre VICTIME a fost IDENTIFICATĂ | UPDATE 10:14 VIDEO ȘOCANT cu MOMENTUL ATACULUI din LONDRA. IMAGINI cutremurătoare CU ROMÂNCA scoasă în viață din râul TAMISA - GALERIE FOTO 09:05 ROMÂNII din LONDRA reacționează după ATACUL de pe PODUL WESTMINSTER 08:23 FAȚA UCIGAȘULUI de pe PODUL WESTMINSTER. De ce autoritățile britanice nu-i dezvăluie identitatea? 07:27 Terorismul concetățeanului vecin de palier. Reîntoarcerea jihadiștilor în Europa 06:34 TEROARE în INIMA LONDREI. CINCI MORȚI și cel puțin 40 de RĂNIȚI - GALERIE FOTO - EXCLUSIV EVZ - ATENȚIE! Imaginile vă pot afecta emoțional! Mesajul premierului britanic 06:06 ȘOCANT! Momentul când poliţia TRAGE asupra teroristului din LONDRA a fost surprins în imagini - VIDEO 21:04 ATENTATUL DE LA LONDRA. SRI a luat măsuri sporite de SECURITATE 20:43 Doi români, răniţi în atentatul de la Londra. Este vorba de o femeie și un bărbat 20:11 Atentatul de la Londra, în IMAGINI. Instantanee INCREDIBILE! ATENȚIE, pozele vă pot AFECTA EMOȚIONAL - Exclusiv EvZ 17:40 VIDEO cu evenimentele de la Londra! Legislativul și-a SUSPENDAT activitatea
loading...