De la asta ar trebui să pornim. De la această prezumție că sunt cu toții vinovați pentru degradarea vieții politice, sociale și economice a României. Și sunt cu adevărat vinovați.
Discursul unor politicieni potrivit cărora aceștia sunt suma societății e doar o capcană lingvistică menită să justifice derapajele inacceptabile ale unei clase politice în întregul ei. În cei aproape 25 de ani de la schimbarea regimului comunist toți acești politicieni au pus umărul prin acțiune/inacțiune la degradarea/sărăcirea societății românești. În toți acești ani s-au spoit niște clădiri, s-au atârnat reclame uriașe pe blocuri, s-au ridicat câteva clădiri din inox și sticlă, s-au umplut până la refuz rafturile supermarketurilor, au fost făcute una cu pământul fabricile și uzinele pentru ca terenurile acestora să devină afaceri înfloritoare umflând conturile unora și prejudiciind Statul român. S-au amenajat vitrine strălucitoare cu manechine îmbrăcate în haine branduite, iar daciile hârbuite au fost înlocuite cu automobile de firmă, proprietate sau leasing, umplând parcă până la refuz parcările, șoselele, străduțele dintre blocuri, asta dacă posesorii lor nu își permit și vila cu piscină în dotare.
Politicienii luptă pentru conservarea sistemului corupt și clientelar. Dacă în ultimul timp România pare a fi zguduită de cazuri de corupție precum cele ale lui Felix, Nicușor, Mazăre, încarcerarea fostului premier Năstase, ori a ”greilor fotbalului” sau parlamentarii penali protejați de colegii lor, toate acestea nu se întâmplă pentru că politicienii ar face schimbări majore de politici publice, ci pentru că în Justiție schimbările din sistem efectuate în ultimii ani dau roade.
Noua generație de magistrați nu sunt datori nimănui. Un bun prieten, magistrat din noua generație, crede în această explicație, pe care mi-o oferă de fiecare dată. Anii în care în magistratură s-a intrat pe examen a primenit sistemul cu cei care au luat examenul pe munca lor, nedatorând niciunui ”maestru” nimic. Trebuie să fii făcut Dreptul (și mărturisesc că au fost patru ani de reală satisfacție intelectuală) ca să înțelegi mecanismul de gândire al celor care, după anii de facultate, ajung să își facă o profesie din Drept. Desigur că poți să ai această înțelegere și dacă ai de-a face cu oamenii din sistem fie ca jurnalist, fie ca ong-ist sau alte preocupări care te duc în zona respectivă, fie și numai dacă doar urmărești media. Încă din primul an cei care fac Dreptul se împart în două categorii. Cei care privesc Dreptul într-un mod ”șmecheresc”, seduși de scurtăturile pe care se pot duce/folosi, de posibilitățile pe care le poate oferi interpretarea legii însă într-un sens în care o ”dezbracă” și o pune la dispoziția penalilor sau/și pot ajuta tocmai la eludarea ei, seduși de ”generozitatea” excepției ca mijloc procedural sticlindu-le ochii cu gândul la posibilitățile practice într-un proces, finalmente, mai ales de felul în care toate acestea îți pot aduce bani. Avocatura e privită ca un fel de Mecca a Dreptului și asta pentru posibilitățile pe care le ai de a ”tapa” clientul de bani amețindu-l de cap cu posibilitățile nemărginite de a lungi un proces, de schimba sensul unor infracțiuni, de a te ”juca” în chestiunile economice folosindu-te de Drept, prostindu-l cu posibilitățile de a ”unge” sistemul unde trebuie și cui trebuie pentru a ”ieși” cum dorește clientul. Acest mercantilism, această foame de bani și de putere e prezentă încă din primul an. Acest drum e urmat cu obstinație, cei care doresc să meargă pe acest drum vor căuta acel ”maestru uns cu toate alifiile” pentru că acest fel de maestru le va deschide ușa spre comoara cu bani, mulți bani, doar bani. Devine singurul crez al acestei categorii.
Ne puteți urmări și pe Google News
Cea de-a doua categorie este a celor care întrezăresc, încă de la început, frumusețea de cristal a Dreptului, misiunea lui ”umanitară”. Această categorie asimilează toată această materie care devine crezul vieții lor precum credința de nezdruncinat a călugărului care, în urma unei epifanii, decide să trăiască într-un anume fel până când își va da ultima suflare. Purtând toată viață imaginea frumuseții parcă vie a ceea ce au învățat. Cei care se vor raporta la Drept în termeni de credință intim asumată sunt cei care, azi, spre exemplu, nu se sperie de uriașa forță financiară, politică și media a unor personaje controversate și cu un pas în pușcărie precum Felix, Mazăre, Nicușor sau alții ca ei. Și acest fel de magistrați sunt răspândiți peste tot în sistem. Pe aceștia nu îi mai întoarce nimeni din drumul lor. Aceștia sunt speranța unui sistem judiciar curat.
Cei din prima categorie care ajung în sistem – fie în avocatură, procuratură sau în instanțe, se întâlnesc nas în nas cu politicienii. După ce se adulmecă, stabilesc raporturile de încredere, mediile sigure în care se mișcă/comunică/vorbesc/schimbă informații, sunt asimilați sistemului politic, devenind un fel de cozi de topor ale politicienilor. Exemple avem nenumărate, de la Stan până la judecătoarele care vorbeau despre mită în lift ș.a.
Și politicianul are același traseu al devenirii, că doar așa se întâlnesc. Pre-politicianul până ajunge acolo, în parlament, își roade coatele prin sediile de partid, aprobă tot ce spune liderul, dovedește un dezgustător exces de zel aplaudând orice platitudine a mai marelui său politic. Chiar dacă află de matrapazlâcurile acestuia îl va acoperi și va sări în ajutor precum o hienă înfigându-și colții în oricine îndrăznește să îi deranjeze idolul politic, de fapt personajul care îi poate asigura accesul în sistemul politic. Chiar dacă a avut vreodată un minim set de valori/principii, scapă repede de ele și asta pentru că imaginea parlamentarului care huzurește pe culoarele Casei Împușcatului, în fotoliile ce par atât de comode, ori în studiourile de televiziune sau i se întinde covorul roșu oriunde s-ar duce însoțit întotdeauna de un alai de idioți utili – aceste imagini rostogolite înnebunitor de toate posturile de știri devin un fel vis de devenire al celor pentru care ”cariera” de politician e suprema realizare în viață. Huzur, protecție împotriva legii, furt oficializat protejat, diurne peste diurne, fiecare dintre aceștia dezvoltând o mentalitate de ombelico del mondo. Sunt la fel precum pițipoancele în căutarea disperată a milionarului care să le ia de nevastă.
Fiecare dintre politicienii ”arestații” zilei, condamnați, cercetați, suspecți și alte ”blazoane” conferite de Dreptul de procedură penală, sunt vinovați din ziua în care cu intenție (formă a vinovăției în dreptul penal) au intrat în mașinăria politică pentru că ”aici se fac bani”, pentru că ”aici îți scoți banii”, pentru că ”aici ești protejat de mitica”. Fie că își pun banii lor la bătaie fie banii altora (pe care îi primesc în avans pentru a rezolva de la legislație până la alte aranjamente, deci trafic de influență). Drumul acestora, de când își negociază locul pe liste până când ajung în Parlament este un drum ”pavat” nu cu bune intenții, ci cu infracțiuni.
În Parlamentul României se desăvârșește pervertirea Dreptului, călcarea Puterii Legislative în picioare, folosirea acesteia ca armă politică, o fabrică de legi cu dedicație, un loc unde sunt protejați politicienii penali. Parlamentul este precum un general căruia îi smulgi galoanele, decorațiile, toate însemnele care îi dovedesc/susțin o glorioasă carieră. Politicienii sunt ajutați de categoria 2 dintre cei care profesează Dreptul. Parlamentul a devenit instituția în care Dreptul/Puterea Legislativă a devenit tocmai opusul a ceea ce prin definiție este. Aceștia 25 de ani în care politicienii corupți în cârdășie cu cozile de topor din sistemul judiciar au creat un sistem alternativ care funcționează la vedere, un sistem care sufocă societatea românească. Prezumția de vinovăție a politicienilor s-a construit pe toate precedentele acumulate în aproape 25 de ani. Prezumția de vinovăție a politicienilor e ca o instituție de ”drept” alternativ a acestora. Lupii tineri din Justiție o vor demola.
Daniela Raţiu este jurnalist şi scriitor.
Recomandările noastre
