Prima Casă: Plafonul creşte la 1,5 miliarde lei în 2016

Prima Casă: Plafonul creşte la 1,5 miliarde lei în 2016

Guvernul alocă, în 2016, un plafon suplimentar de garanţii în cadrul programului Prima Casă de 1,3 miliarde de lei.

La acesta se adaugă 200 de milioane de lei din sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor în derulare, astfel încât plafonul total ajunge la 1,5 miliarde de lei anul viitor, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), informează Agerpres

„În stabilirea plafonului de garanţii care pot fi emise în cadrul Programului Prima casă s-a avut în vedere creşterea venitului disponibil al populaţiei, în condiţiile măsurilor de relaxare fiscală şi de creşteri salariale adoptate, precum şi a perspectivelor de creştere economică, toţi aceşti factori favorizând relansarea creditării în economia românească”, se menţionează în proiect. 

Totuşi, plafonul va fi redus aproape la jumătate faţă de anul 2015, când plafonul iniţial, de 2,6 miliarde de lei, a fost suplimentat pe final de an cu 200 de milioane de lei, astfel încât suma garanţiilor acordate în cadrul programului a ajuns la 2,8 miliarde de de lei. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În schimb, statul reduce marja de dobândă maximă pe care băncile o pot percepe pentru astfel de credite de la 2,5 puncte peste ROBOR la trei luni, la 2 puncte.