Consum

Prima fermă din ţară care creşte găini "free range"

Autor: Ionuţ Fantaziu | sâmbătă, 09 aprilie 2011 | 78 Comentarii | 3956 Vizualizari
Cu 6.000 de euro, un sucevean şi-a construit o fermă de 600 de găini. Sistemul e aproximativ la fel ca în cazul bio, doar că hrana poate proveni şi de pe culturi agricole tratate.

La Todireşti, în Suceava, 600 de găini se plimbă relaxate prin padoc sub supravegherea managerului Marius Niţu. Ca orice găină de ţară, "fetele" au parte de soare, iarbă cât văd cu ochii, hrană pentru toate ciocurile, totul ca să-şi îndeplinească targetul şi să cotcodăcească de fericire măcar o dată pe zi.

Găinile lui Niţu "lucrează" la prima fermă de tip "free range" din România. Mai exact, ouăle produse la Todireşti sunt inscripţionate cu cifra 1, a doua categorie de calitate după cele bio. Ambele tipuri de ferme lasă găina să se plimbe în aer liber, să se ouă la cuibar, iar locul de odihnă e pe stinghii. Diferenţa e la hrană, găina bio trebuie să primească numai produse care au fost crescute fără îngrăşământ chimic, iar terenul să fie recunoscut prin acte şi expertizat ca fiind cultivat bio.

Oul numărul 1


La ferma "free range" din Todireşti, regulile sunt ceva mai permisive în ceea ce priveşte hrana, e ca şi cum le-ar creşte bunica.

"Poţi să foloseşti porumb, orz sau grâu şi de pe terenuri cultivate, unde s-au folosit îngrăşăminte. Asta nu înseamnă că trebuie să cauţi terenurile tratate, doar că scapi de nişte acte şi avize. În plus, dacă respecţi acele reguli, poţi trece la sistemul ecologic de creştere a găinilor, fără să mai faci vreo altă investiţie în echipamente", explică dr. ing. Leonard Stafie, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Crescătorilor de Păsări de Carne şi Ouă, cel care a gândit proiectul primei ferme "free range" din ţară.

În ferma de la Todireşti s-au investit, cu tot cu avize sanitare şi de mediu, în jur de 6.000 de euro. Aproximativ 3.000 de euro au costat echipamentele (hrănitoare, adăpători, stinghii) şi încă pe atâţia bani au costat puicuţele.

"Umplem cam 20 de cofraje pe zi"

Găinile ouătoare sunt toate din rasa Isa Brown, iar pe piaţă costă în jur de 20 de lei bucata: "Am început să amenajăm de pe la jumătatea anului trecut. Şi i-am dat drumul de prin toamnă. Am făcut contracte cu magazine mici din Suceava, iar ouăle le ducem noi în fiecare după-amiază. Umplem cam 20 de cofraje".

Preţul ouălelor este cam acelaşi ca ale celor crescute în baterie, în jur de 40 de bani, deşi, potrivit fermierilor europeni, ar trebui să fie cam cu 50% mai scumpe.

"Fiind primii, până se mai informează lumea şi află că sunt nişte diferenţe, trebuie să lăsam la preţ. Nu câştigăm foarte mult, dar nici nu suntem în pierdere", face analiza managerul fermei de la Todireşti.

Pe zi, 600 de găini consumă 47 kg de porumb, 10 kg şrot de soia, 8 kg de grâu, 8 kg PVM şi 5 kg de alte amestecuri (făină de lucernă, calciu, pulvit). În total, un calcul estimativ arată că s-ar cheltui în jur de 100 de lei pentru hrană.



Tag-uri: oua, gaini, ferma, ferma free range, ferma todiresti


SPUNE-TI PAREREA
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

Realitatea

B1

Stiri pe surse

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.