Prima întâlnire: Aplicaţia prin care fetele pot „AGĂŢA” băieţii pe net

Prima întâlnire: Aplicaţia prin care fetele pot „AGĂŢA” băieţii pe net

Un nume ciudat, care vine de la Evol (Love inversat) şi So (Social). O aplicaţie care este momentan lansată în faza Beta în trei oraşe – Cluj, Praga şi Oxford.

O echipă de români a făcut nu demult o aplicaţie de întâlniri amoroase care preia modelul Tinder, dar îl extinde la o dimensiune socială. Echipa de la Evolso a decis să o lanseze în aceste locuri pentru că sunt din Cluj, iar la Praga au fost acceptaţi în acceleratorul de afaceri StartupYard.

Interesele oamenilor

Creatorii Evolso spun că serviciul e diferit de Tinder pentru că fetele aleg băieţii pe care doresc să-i întâlnească. De asemenea, prima întâlnire va avea loc în cafenelele sau barurile preferate ale celor doi. Aceasta este o altă dimensiune adăugată de clujeni, conectarea dintre o întâlnire posibil amoroasă şi o cafenea. Astfel, aşa apare şi un model de monetizare – Evolso poate primi bani de la localurile care vor să apară în aplicaţie şi care să fie sugerate celor care se întâlnesc prin ea. Evolso ia interesele oamenilor din profilul lor de Facebook, iar localurile sunt alese în funcţie de proximitate. Acestea apar în feed, iar utilizatorul le votează pozitiv sau negativ. În funcţie de acest vot, aplicaţia oferă celui care o foloseşte persoane cu care împărtăşeşte preferinţe pentru anumite localuri.

Ne puteți urmări și pe Google News