Prima REACȚIE a lui Bacalbașa după ce a fost SANCȚIONAT

Prima REACȚIE a lui Bacalbașa după ce a fost SANCȚIONAT

După ce a făcut gesturi obscene în Parlamentul României, deputatul Nicolae Bacalbaşa a fost suspendat șase luni din PSD. La scurt timp după ce a aflat de decizia luată de conducerea partidului, Bacalbasa spus că din punct de vedere uman a răspuns unei provocări în timp ce era huiduit, dar din punct de vedere politic a fost un deznodământ neplăcut pentru el.

"Din punct de vedere uman, am răspuns la o provocare în timp ce eram huiduit. Una dintre persoane mă huiduia şi lovea cu mai mare violenţă; am admonestat-o. Oricum, nu am avut niciun fel de atitudine imorală, asta din punct de vedere uman. Din punct de vedere politic, am avut slăbiciunea să răspund la o provocare a adversarilor şi aici a fost o greşeală, o slăbiciune umană, care pentru un om politic nu este admisă, şi ca atare am fost sancţionat pentru că am călcat cumva linia trasată de partid în relaţia cu terţi”, a declarat pentru News.ro, Nicolae Bacalbaşa.

Întrebat dacă îi pare rău pentru cele întâmplate, Bacalbaşa a răspuns: "Îmi pare rău că am răspuns la provocări. Acum îmi pare bine pe de altă parte că deşi am făcut un puseu de hipertensiune în momentul acela, nu am căzut pe jos, nu am ologit, nu am făcut hemoragie cerebrală. Deci din punctul meu de vedere, pentru mine biologic, acea provocare s-a terminat bine. Din punct de vedere politic, a fost un deznodământ neplăcut şi care a lovit indirect şi interesele partidului meu care m-a sancţionat”, a mai spus deputatul. 

Bacalabașa a spus ieri despre o colegă căreia nu i-a rostit numele că face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri şi discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul!”, şi-a început discursul Bacalbaşa.

El a continuat cu jigniri directe la adresa preşedintelui interimar al PNL, Raluca Turcan, căreia i-a pocit numele.

„Eu sunt fracţiunea care nu-şi ţine gura din Parlamentul român. Eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzaţi, sunt bătrân”, a spus Bacalbaşa.