PRIMA RUGĂCIUNE din 2014 a PAPEI FRANCISC: "Ce se întâmplă în inima umanităţii? Trebuie să ne oprim"

PRIMA RUGĂCIUNE din 2014 a PAPEI FRANCISC: "Ce se întâmplă în inima umanităţii? Trebuie să ne oprim"

În prima sa rugăciunea Angelus a noului an, Papa Francisc a făcut apel la mai multă solidaritate şi mai puţină violenţă.

"Avem cu toţii responsabilitatea de a lucra pentru ca lumea să devină o comunitate de fraţi care se respectă, se acceptă în diferenţele lor şi au grijă unii de alţii", a declarat el cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii, celebrată de Biserica Catolică la 1 ianuarie, transmite Mediafax. În faţa unei mulţimi de credincioşi reunite în Piaţa Sfântul Petru, Papa Francisc a făcut apel şi la încheierea violenţelor şi a nedreptăţilor care "nu ne pot lăsa indiferenţi sau neclintiţi".

"Este timpul unei opriri pe drumul violenţei. Ce se întâmplă în inima umanităţii? Trebuie să ne oprim", a spus Papa.

În opinia lui, 2014 trebuie să aducă "un angajament real de construire a unei societăţi mai juste şi mai solidare".

Ne puteți urmări și pe Google News

El le-a cerut, de asemenea, credincioşilor să dea dovadă de "forţă, curaj şi speranţă" în noul an, și a încheiat rugăciunea urându-le credincioşilor "să aibă un prânz liniştit şi un an bun!". Papa Francisc este primul Suveran Pontif neeuropean după papa Grigore al III-lea și primul papă iezuit. El a fost ales pentru a ocupa funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice în martie 2013 după demisia Papei Benedict al XVI-lea. TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:

  • Misterul tragediei care a îndoliat Olteniţa, pe cale să fie rezolvat
  • Fenomen SPECTACULOS PE CER de REVELION. S-a format Crucea Cosmică. Te influenţează!
  • Horoscopul lui Dom' Profesor. În prima zi a anului 2014, sunt avantajate zodiile...

TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE:

  • Nu a fost făcut public NICIODATĂ. Ce se află în spatele cuvintelor din BIBLIE
  • ȘAMPANIA de Revelion, cel mai PERICULOS risc la trecerea dintre ani
  • Cupluri CIUDATE. TOP 10 fotografii care demonstrează că dragostea e OARBĂ | GALERIE FOTO