Primăria Capitalei a primit undă verde de la aleşi ca să cumpere servicii hoteliere şi de catering de aproape un milion de euro

Primăria Capitalei a primit undă verde de la aleşi ca să cumpere servicii hoteliere şi de catering de aproape un milion de euro

Aleşii generali ai Capitalei au dat undă verde aparatului Executiv al Primăriei Capitalei să cumpere servicii hoteliere sau de catering fără licitaţie.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de consilierii generali ai Capitalei, aleşii au aprobat o normă internă a Municipiului Bucureşti privind procedura simplificată proprie pentru achiziţiile publice de servicii hoteliere sau de catering. Este vorba despre servicii a căror valoare estimată, fără TVA, este cuprinsă între 132.519 şi 3.334.050 lei.

Ce prevede legea achiziţiilor publice:

Procedurile de atribuire reglementate noua lege se aplică în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice:

Ne puteți urmări și pe Google News

– 23.227.215 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de lucrări; – 600.129 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de servicii; – 3.334.050 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice.

Pragurile valorice prevăzute mai sus se modifică de către Comisia Europeană conform regulilor şi procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 6 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE. Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP) va publica pe pagina sa de internet pragurile valorice stabilite de către Comisia Europeană, la data intrării în vigoare a acestora.

Autoritatea contractantă atribuie contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru şi organizează concursurile de soluţii care privesc achiziţii publice a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile menționate mai sus prin aplicarea unei proceduri simplificate, cu respectarea principiilor consacrate de legea achizițiilor publice.