Primăria sectorului 1 se va muta de la anul în vechiul sediu

Primăria sectorului 1 se va muta de la anul în vechiul sediu

Primăria sectorului 1 se va muta din februarie-martie 2015 în vechiul sediu de pe bd. Banu Manta, a declarat joi primarul acestei zone administrative, Andrei Chiliman.

"În februarie-martie vom începe să ne mutăm înapoi în sediul Primăriei de pe Banu Manta, care în momentul de față este în refuncționalizare", a spus Chiliman într-o conferință de presă. El a precizat că lucrările au costat peste 20 de milioane de lei. "Consolidarea clădirii s-a făcut cu circa 40 cm de beton armat prin interior iar toate utilitățile din interior au trebuit să fie demontate.

Acum se lucrează la reinstalarea lor în așa fel încât clădirea să devină funcțională cât mai repede. Este o treabă care mai durează patru, cinci luni, după estimările noastre. Lucrările au început în 2007, au fost întrerupte în 2011, nejustificat, după părerea mea, de Ministerul Dezvoltării, ce a avut această lucrare în coordonare și refuncționalizarea a trebuit să o preluăm noi pe bugetul nostru, însă, cum a fost contestată licitația, doi ani a trebuit să așteptăm o soluție a instanței. Firma câștigătoare a licitației a câștigat și în instanță alături de noi, ceea ce înseamnă că licitația a fost corectă", a afirmat edilul. În prezent, Primăria sectorului 1 își desfășoară activitatea într-un imobil situat pe șoseaua București-Ploiești.

Ne puteți urmări și pe Google News