Primăria Sectorului 1 va construi un SPITAL MUNICIPAL. Am aflat unde va fi ridicat. Terenul are 4,4 hectare

Primăria Sectorului 1 va construi un SPITAL MUNICIPAL. Am aflat unde va fi ridicat. Terenul are 4,4 hectare

După 26 de ani, Primăria Sectorului 1 construiește primul spital nou în zona de nord a Capitalei, după toate standardele clinicilor de renume din Europa. Acestea sunt caracteristicile primului proiect de mare anvergură din Capitală, care are ca obiect sănătatea bucureștenilor

Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, va investi în construirea unui centru de sănătate complet, dotat cu aparatură de ultimă generație.

„Orice primar trebuie să facă din sănătatea oamenilor o prioritate absolută. Trebuie să punem înainte de toate însănătoșirea celor bolnavi într-un timp cât mai scurt și în condiții spitalicești cât mai bune. Sectorul 1, de fapt întregul București, are nevoie urgentă de un spital nou, dotat la standarde europene și în care să lucreze medici bine pregătiți. Iată de ce administrația pe care o conduc va finanța construirea celui mai performat spital din estul Europei. Mă bucur că am găsit un partener în Ministerul Sănătății și că, împreună, putem realiza acest proiect atât de necesar orașului și comunității locale”, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noua clinică va funcționa ca un spital municipal, fiind un operator de servicii medicale pentru toți bucureștenii. Unitatea medicală fi situată în zona de nord a Capitalei, pe strada București-Târgoviște, la numărul 10.

Spitalul, a cărui construire va fi finanțată integral de către Primăria Sectorului 1, va avea un principiu complet de eficientizare a actului medical. Aceasta înseamnă că investigațiile, diagnosticul, tratamentul și recuperarea pacienților se vor face în același centru medical.

„Am identificat un teren de 4,4 hectare pe care-l avem în administrare în zona de nord a Bucureștiului și care se pretează unei investiții de asemenea anvergură. E o zonă verde, cu deschidere mare la strada, foarte ușor accesibilă. În perioada următoare voi declanșa, împreună cu Primăria Capitalei, toate procedurile pentru a putea să intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Voi demara un concurs internațional de arhitectură și voi chema la licitații constructori cu experiență în ridicarea spitalelor. Voi face totul pentru ca spitalul să fie gata în acest mandat”, a continuat primarul Dan Tudorache.

Pentru că Bucureștiul are nevoie de un operator de servicii medicale care să facă față și situațiilor de criză, noul spital din Sectorul 1 va respecta toate standardele de asistență medicală pentru cazurile de urgență. În plus, spitalul va funcționa ca un centru universitar pentru studenții universităților de medicină și medicii rezidenți.

Construirea unui nou spital ultramodern presupune și angajarea unui personal medical de excepție. Primăria Sectorului 1 și Ministerul Sănătății au în vedere încurajarea medicilor români care au părăsit țara să se întoarcă în România și să lucreze într-un mediu cu totul nou.

„Vreau să construim, în zona de nord a Bucureștiului, un ansamblu de locuințe de serviciu care să fie închiriate întregului personal medical la prețuri modice”, a mai declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.