Primăria Sectorului 5, obligată de instanţă să facă public bugetul local

Primăria Sectorului 5, obligată de instanţă să facă public bugetul local

Primăria Sectorului 5 a fost obligată de Curtea de Apel Bucureşti să facă public bugetul local, decizia fiind luată într-un proces în care Centrul de Resurse pentru participare publică a reclamat lipsa de transparenţă a autorităţii locale şi refuzul constant de a-i pune la dispoziţie acest document.

Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) a solicitat Primăriei Sectorului 5, în februarie 2014, informaţii cu privire la bugetul local. Deşi conform Legii 544/2001 aceste informaţii ar trebui să fie publice şi oferite din oficiu, în cazul Sectorului 5, bugetul pe anul 2014 a fost ţinut departe de ochii cetăţenilor, arată CeRe, într-un comunicat de presă. CeRe, sprijinită de cetăţeni şi organizaţii care au susţinut demersul, a încercat timp de şapte luni să obţină bugetul local al Sectorului 5, iar pentru că nu a primit niciun răspuns, în septembrie 2014 a formulat o plângere la Tribunalul Bucureşti.

Decizia instanței

În 17 martie 2015, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat Primăria Sectorului 5 să comunice informaţiile solicitate de CeRe, în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a sentinţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primăria Sectorului 5 a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care în 10 noiembrie a respins recursul ca nefondat. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel că Primăria Sectorului 5 este obligată să facă public bugetul local. "Dincolo de importanţa transparenţei instituţiilor publice, de democraţie şi de respectarea legii, faptul că de un an şi jumătate Primăria Sectorului 5 a refuzat constant să facă public bugetul local este un act de-a dreptul sfidător. Banii publici ar trebui cheltuiţi şi planificaţi în văzul lumii, aşa că a pune la dispoziţia publicului bugetele în format deschis este o obligaţie pe care instituţiile ar trebui să o respecte, iar pe care noi, cetăţenii, să o urmărim şi să o cerem să fie respectată. Precendentul creat astăzi este important pentru că va da încredere oricărui cetăţean să nu se resemneze atunci când instituţiile publice îşi fac de cap şi încalcă legea", a declarat Lavinia Chiburţe, coordonatorul Programului de Asistenţă în Advocacy al CeRe.

La începutul anului 2014, CeRe a solicitat tuturor primăriilor de sector informaţii despre bugetele pe care le administrează, se mai arată în comunicatul citat.

Cum poate fi folosită legea transparenței

Potrivit Legii 544/2001, fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet; sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; programele şi strategiile proprii; lista cuprinzând documentele de interes public; lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii; modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situatia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care să cuprindă aceste informaţii.