Primarul Negoiță privatizează tot sectorul 3

Primarul Negoiță privatizează tot sectorul 3

Edilul PSD vrea să transforme parcurile și străzile în SRL-uri, în care mai multe firme private să gestioneze domeniul public. Potrivit unui document, taxele percepute vor ajunge, în mare parte, în buzunarele societăților comerciale.

Mai mulți consilieri locali i-au trimis prefectului Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, o adresă prin care îi cer să ia măsuri pentru a stopa privatizarea „ilegală” a sectorului 3. Asta, după ce edilul Robert Negoiță (PSD) a decis să concesioneze străzi, spații din școli și chiar marile parcuri.

Consilierii susțin că „afacerea privatizării sectorului” a fost bine pusă la punct de Robert Negoiță. Primul pas a fost trasarea zonelor unde se poate face comerț, adică unde se pot amplasa tonete, terase sau chioșcuri. Asta, după ce în perioada 2008- 2012 au fost rase toate chioșcurile, tonetele și terasele ilegale din parcurile și de pe străzile sectorului 3.

A stabilit zonele de comerț cu carioca

Ne puteți urmări și pe Google News

Primarul sectorului 3 nu a apelat la specialiști ca să întocmească o hartă. Zonele unde se poate face comerț au fost stabilite cu două carioci: marile parcuri, intersecții, străzile importante și trotuare. Ele au fost trasate cu o cariocă de culoare verde și una de culoare galbenă, ne-au dezvăluit surse din Primăria condusă de edilul PSD. „Pentru ca treaba să pară serioasă, s-a întocmit un raport de specialitate pentru zonele colorate, ca la grădiniță”, spun aceleași surse.

Mai apoi, la sfârșitul lunii trecute, Negoiță a propus aleșilor locali ca patru parcuri mari - Titan, Titanii, Alexandru Ioan Cuza și Gheorghe Petrașcu - să fie concesionate unei firme private: SC Cris Garden SRL. „Firma va încasa chiriile sau redevențele percepute în aceste parcuri pentru orice activitate de comerț sau agrement, iar administrația locală va plăti în continuare pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi. Și, din toți banii încasați, privații vor da Primăriei minimum 29.500 de lei, adică 6.500 de euro pe an”, au explicat, pentru EVZ, surse din Primăria Sectorului 3.

Vrea să concesioneze și străzile

Edilul Negoiță se pregătește să „privatizeze” și străzile, și trotuarele. Astfel, cu votul aleșilor PSD, PNL și PPDD, el a primit undă verde să concesioneze serviciul de administrare și de întreținere a străzilor. O singură firmă sau un consorțiu de firme ar urma să răspundă atunci când sunt gropi în asfalt. Privații vor primi bani tot din vistieria Primăriei Sectorului 3 pentru a întreține străzile, iar ei vor încasa chiria sau redevența pe care o achită comercianții care fac afaceri pe domeniul public. În următoarea perioadă se va stabilili cât la sută din taxele încasate va mai ajunge în bugetul administrației locale și cât în buzunarele privaților.

O firmă privată va stabili regulile în marile parcuri din sectorul 3, după ce edilul PSD, Robert Negoiță, a decis să concesioneze zonele verzi

Edilul a pus stăpânire pe pagina web a Primăriei

Nici măcar pagina de internet a Primăriei Sectorului 3 nu mai este publică. Siteul www.sector3primărie.ro nu mai poate fi accesat, ca până acum aproximativ o săptămână. Dacă dai căutare pe internet „Primăria Sectorului 3”, pagina oficială a administrației locale nu mai este indexată, iar în locul ei apare: robertnegoita.ro. „E prima dată când se întâmplă așa ceva, este strigător la cer să îți asumi o pagină personală ca fiind cea a instituției”, spun angajați din Primărie. Nici de pe pagina de internet a Primăriei Capitalei, acolo unde sunt adresele de web ale primăriilor de sector, cea a sectorului 3 nu putea fi accesată.

După ce reporterii EVZ au observat, ieri dimineață, că nu mai funcționeză pagina de internet a primăriei și au întrebat de ce nu merge, la numai două ore, site-ul robertnegoiță.ro nu mai era funcțional. EVZ a încercat să obțină explicații de la edilul Negoiță în legătură cu această problemă, dar și cu privatizarea sectorului, însă el nu a dat niciun răspuns până la închiderea ediției.