Primii beneficiari la minimis. Patronii, puși să aștepte câteva ore, la ceremonia

Primii beneficiari la minimis. Patronii, puși să aștepte câteva ore, la ceremonia

Guvernului Premierul a înmânat beneficiarilor primele 30 de acorduri de finanțare în cadrul schemei de minimis, după ce a întârziat nepermis de mult. Deocamdată nu există o listă a câștigătorilor.

Patroni din Sighetul Marmației, Oradea, Timișoara și alte orașe din sudul și estul țării au așteptat, ieri, mai bine de trei ore într-o sală din Ministerul Economiei, acordurile care le vor da acces la bani.

Ponta, ministrul Economiei, Constantin Niță și ministrul delegat pentru IMMuri, Florin Jianu, au întârziat aproape o oră. Premierul a ținut să înmâneze acordurile de finanțare pentru a sublinia că programul a demarat cu dreptul în acest an, după ce, în 2013 serverul Ministerului Finanțelor, care gestiona atunci schema de minimis, s-a blocat. Ca urmare, sesiunea a fost anulată. Î

n alocuțiunea de câteva minute, premierul, pus vag în temă de subalterni, a subliniat că Guvernul pe care îl reprezintă este primul care acordă 0,4% din buget programelor pentru IMM-uri. „Anul trecut am lansat schema de minimis”, a comunicat Ponta IMM-iștilor, chiar dacă nu e vorba de un program lansat de USL, ci de unul derulat ani buni, cu sume mult mai consistente. Premierul a reamintit și de eșecul din 2013, scuzându- se că „așa este la început”, dar a atras atenția că, în 2014, programul a demarat cu dreptul, ca dovadă că nici nu există voci care să îl conteste. De altfel, contestațiile ar fi greu de formulat, cât nu există încă o listă cu beneficiarii.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mâine scot angajații de la negru”

Lista celor peste 500 de firme care vor primi bani prin schema de minimis în 2014 ar fi trebuit să fie publicată ieri, potrivit datelor ce ne-au fost furnizate de Departamentul pentru IMM-uri, acum câteva zile.

Nici pe site-ul Departamentului, nici pe cel la Guvernului, lista nu putea fi găsită. Toți cei 30 de beneficiari care au primit ieri acorduri de finanțare au obținut 100 de puncte la evaluare, din 100 posibile. Punctaj maxim puteau obține doar firmele din producție.

Până când s-a lansat programul oamenii nu au stat cu mâinile în sân și au început investițiile. Mai întâi, prin racolarea de personal. „Cele cinci locuri de muncă pe care le-am trecut în proiect există deja. Avem nevoie de oameni înainte de demararea investiției și normal era să îmi permită să îi angajez înainte de semnarea acordului de finanțare. De mâine intră în legalitate, scot angajații de la negru”, ne spune un patron. Printre beneficiari am găsit în special firme din construcții.

Viorel Bricean, patronul firmei Superbon din Oradea, a reușit să obțină finanțarea maximă, de 100.000 de euro. Ca să își scrie proiectul a apelat la un consultant, care a și depus documentația. Banii îi va folosi pentru o presă de balotat. Eugen Gliga, care deține firma Epoxy System, din Timișoara, a depus un proiect pentru o linie de fasonat. Din producător, acesta s-a transformat, în ultimii ani, pe fondul crizei, în distribuitor de materiale de construcții, dar cu noua linie de fasonat încearcă să revină la vechea activitate. La granița cu Ucraina, Marin Fodoruți, din Sighetul Marmației, a obținut finanțare pentru un încărcător frontal la o fabrică de ciment.

„Anul trecut am lansat schema de minimis. Au fost erori la prima încercare de lansare pentru că așa este la început.” VICTOR PONTA, premier

Când vom ști beneficiarii?

În total, circa 550 de acoduri de finanțare vor putea primi bani prin schema de minimis, în acest an. Cu toate astea, perioada de verificare s-a încheiat doar pentru 566 de proiecte, din cele peste 7.000 depuse. O listă provizorie a beneficiarilor ar putea fi publicată astăzi pe site- ul Departamentului pentru IMM-uri, iar lista finală va apărea de abia pe data de 15 mai, când se va încheia etapa de verificare a tuturor proiectelor, ne-a spus Elena Șoavă, directoarea de program din cadrul Departamentului pentru IMM-uri. Începând de ieri, oficiile teritoriale pentru IMM și cooperație semnează primele 263 de acorduri de finanțare din cele minim 550 care vor fi încheiate în acest an. Beneficiarii sunt obligați să realizeze investiția și să depună documentația de decont cel târziu până pe 1 noiembrie 2014.