În anul 326, Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, descoperă, la Ierusalim, Crucea pe care a pătimit Mântuitorul. Cum Ierusalimul fusese distrus cu totul în anul 70, de către romani, care trecuseră peste el cu plugul, a fost nevoie de un adevărat șantier arheologic și lucrări de amploare.
Sfânta Cruce și cele două cruci ale tâlharilor au fost găsite într-o prăpastie, la poalele Golgotei. Există și azi la Ierusalim o grotă în care se poate coborî și în care se spune că a stat Sfânta Elena, câtă vreme a supravegheat lucrările. Pentru a afla care dintre cele trei cruci era a lui Iisus, Împărăteasa și Episcopul Macarie al Ierusalimului le-au atins de trupul unei bătrâne moarte. În contact cu Sfântul Lemn, femeia a înviat. Pe locul Golgotei, Împăratul Constantin finanțează construirea Bisericii Sfântului Mormânt, pentru a servi ca adăpost Sfintei Cruci, și această lucrare fiind supravegheată de mama sa. Pe 14 septembrie 335, Biserica este sfințită, iar Episcopul Macarie ia în brațe Sfânta Cruce și o înalță spre a fi văzută de toată marea de oameni care participau la eveniment. De aici, numele sărbătorii.
Praznicul e legat și de anul 629, când, tot pe 14 septembrie, împăratul bizantin Heraclius readuce la Ierusalim Sfânta Cruce, pe care perșii conduși de Hosroe o luaseră cu ei, după ce cuceriseră orașul sfânt în 615.
14 septembrie este zi de post negru în amintirea Patimilor de pe Cruce ale Mântuitorului, despre care părintele Cleopa spunea că este cel dintâi altar de jertă al bisericii creștine.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
