Primul OFICIAL american, în vizită în CUBA, în ultimii 35 de ani

Primul OFICIAL american, în vizită în CUBA, în ultimii 35 de ani

Subsecretarul de Stat american Roberta Jacobson, primul oficial american de rang înalt care vizitează teritoriul cubanez în ultimii 35 de ani, a sosit, ieri, la Havana, pentru a participa la un dialog istoric între cele două ţări.

Mâna dreaptă a secretarului de Stat John Kerry pentru America Latină, Jacobson urmează să conducă joi delegaţia americană la negocierile cu privire la restabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, anunţată la jumătatea lui decembrie, după mai bine de o jumătate de secol de disensiuni, scrie AFP; citată de Mediafax.

Delegaţiile cubaneză şi americană au început, ieri dimineața, negocierile, printr-o reuniune pe tema migraţiei.

 Delegaţiile Statelor Unite şi Cubei, care participă la primele discuţii la nivel înalt din ultimii 35 de ani, au salutat dialogul "productiv" şi "constructiv" pe tema imigraţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Discuţiile au fost productive, în spirit de colaborare", a declarat Alex Lee, subsecretar de Stat adjunct pentru Americi. „Dezbaterile au fost constructive", a confirmat Josefina Vidal, director în Ministerul cubanez de Externe.

Cele două delegaţii au discutat despre imigraţie, însă deocamdată nu au fost înregistrate rezultate semnificative.