Primul român care a primit două premii Nobel

Primul român care a primit două premii Nobel

Ștefan W. Hell a intrat, de ieri, în istorie ca fiind primul român care a primit, de două ori, Premiul Nobel. Arădeanul a fost distins cu Premiul Nobel pentru chimie, alături de cercetătorii germani Eric Betzig și William E. Moerner. El a mai primit onorantul premiu și în anul 2000. Ștefan s-a născut și a absolvit școala primară în orașul Sântana.

 În 1978, a plecat cu familia în Germania. Verișoara sa, Rodica Makhert, l-a cunoscut în urmă cu doi ani, când a venit în locurile natale, împreună cu soția și cei trei copii. Spune despre el că îi place șnițelul vienez, e un om extrem de inteligent și impunător, „îmbrăcat în haine de firmă”, dar foarte modest: „Nu ai fi zis niciodată că este un premiant Nobel”. Are grijă de casa părintească și a lăsat un cuplu să locuiască gratuit în ea. Vine foarte rar în țară și aproape că a uitat limba română, dar pe pagina web a primăriei este menționat la „personalitățile urbei”. Acum, primarul Daniel Tomuța și consilierii locali au anunțat că vor să îi acorde titlul de cetățean de onoare al orașului.