Prin achitarea din dosarul „Șantaj la președinta Înaltei Curți”, Justiția arată că funcționează

Scandalosul” caz al președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, mie îmi demonstrează că justiția funcționează.

 Și am să vă explic de ce cred acest lucru despre ceea ce s-a întâmplat cu femeia pe care înaltul magistrat a acuzat-o de șantaj și amenințare. Cândva m-am documentat în alte trei cazuri de erori judiciare cu mare impact, două din ele petrecute în regimul comunist al lui Ceaușescu. În toate trei Adevărul a ieșit la suprafață, scos tot de oameni din sistemul juridic. Am să scriu altă dată despre ele pentru că fiecare în parte înseamnă experiențe și decizii incredibile.

În toate aceste patru cazuri pe care le cunosc bine, rolul justiției de a face dreptate până la capat s-a îndeplinit, chiar dacă suferințele unor oameni, acuzați pe nedrept, n-au putut fi reparate nicicum, rămânând niște răni deschise, dătătoare de coșmaruri. Din această cauză revolta societății e legitimă și, ca și în cazul femeii care s-a aruncat de pe bloc după ce a fost asistată 36 de ore de reprezentanții ISU, se cere pedepsirea vinovaților: a procurorilor care au instrumentat dosarul de șantaj, a judecătorilor de drepturi și libertăți care au emis mandatele de arestare preventivă timp de 6 luni doar în baza unor suspiciuni rezonabile, a președintei ÎCCJ Livia Stanciu, cea care a declarat că i s-a cerut suma de 20.000 de euro.

S-au comis erori, iar ele vor trebui analizate temeinic de către Consiliul Superior al Magistraturii și - cel mai important! - identificată metoda prin care să dispară practicile care conduc la asemenea greșeli. Greșeli ale magistraților, aducătoare de drame familiale și stigmatizări sociale ireversibile.

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Nu se pune problema unor influențe politice în cazul Livia Stanciu versus Mariana Rarinca și nici că cineva a intervenit ocult în actul de justiție ca să o dea jos pe președinta ÎCCJ, așa cum am citit alte opinii. De asemenea, trebuie spus că Livia Stanciu avea tot dreptul să declanșeze o acțiune penală, dacă considera că legea trebuie să o apere. Acuzațiile de abuz de funcție nu au niciun suport. Deocamdată nu există nicio probă că ar fi intervenit în vreun fel în actul de justiție, așa că putem spune că a pierdut un proces ca orice alt român. Și, în opinia mea, asta e esența.

Totuși, calitatea de înalt magistrat a părții vătămate stă la baza acestui caz controversat. Dacă nu e lipsă de profesionalism în lanțul de justiție (Parchet și instanțe), atunci e vorba doar de relația de subordonare și obediența unor magistrați într-o cauză care o privea pe președinta celui mai înalt complet de judecată din România. Așa îmi pot explica de ce judecătorii au prelungit mandatele de arestare preventivă ale Marianei Rarinca timp de șase luni, în ciuda unor evidențe, precum și decizia Tribunalului București de a o condamna cu suspendare la minimul de pedeapsă prevăzută pentru șantaj: 3 ani. Judecătorul de la prima instanță a apreciat că fapta există, dar a realizat, din actele depuse la dosar, că procurorii nu au probe-beton. Spune în motivarea deciziei: „Nu s-a putut stabili cu certitudine, în ciuda verificărilor făcute de către instanță, mobilul săvârșirii faptei. Cu alte cuvinte, dacă exista sau nu vreo datorie a părții vătămate Stanciu Livia Doina față de inculpată”.

Și încă un lucru care mi-a atras atenția! Judecătorul de la TMB nu a luat în considerare suma de 20.000 de euro, invocată de procurorul DNA și de partea vatămată, fiindcă proba femeii acuzate era prea evidentă: „În aceste condiții, întrucât inculpata a urmărit recuperarea sumei de 2.000 de euro pretins datorată de partea vătămată, fapta inculpatei este șantaj, iar nu amenințare”. Condamnarea pentru șantaj - cu suspendare totuși! - venea să „scuze” lunile de arest preventiv ale femeii care încerca să-și recupereze niște bani.

Instanța superioară, Curtea de Apel București, prin sentința de achitare a Marianei Rarinca, a arătat că nu s-a lăsat impresionată de calitatea părții vătămate, iar cei doi judecători au decis că fapta comisă de fosta angajată a soțului Liviei Stanciu „nu e pedepsită de legea penală”.

Curaj și independență în beneficiul unei justiții care a arătat că funcționează, indiferent de rangul uneia dintre părți! Dreptatea NU a fost de partea șefei ÎCCJ! Iar acesta e un bun câștigat nu numai al amărâtei de femei care a îndurat șase luni de detenție și umilință ci și al societății, căci va continua să creadă că justiția e capabilă să scoată la iveală adevărul . Așadar, „fiat justitia, et pereat mundus” - să se facă justiție, de-ar fi să piară lumea – s-a petrecut. Urmează doar dreptate pentru supliciul femeii nevinovate!

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.