Prințesa Charlotte are ochii bunicii Diana

Prințesa Charlotte are ochii bunicii Diana

Sărbătoare în Casa Regală a Marii Britanii. Charlotte, fiica prinţului William şi a soţiei lui Kate a împlinit un an. Părinţii au făcut publice fotografiile cu micuţa prinţesă, la prima ei aniversare

Mergând prin grădină cu ajutorul unui premergător, zâmbind şi stând singură în picioare. Acestea au fost ipostazele în care a fost fotografiată prinţesa Charlotte. Pozele care au făcut senzaţie pe internet au fost realizate chiar de mama ei, Ducesa de Cambridge, şi au fost publicate pentru a marca prima aniversare a mezinei familiei. „Ducele şi Ducesa sunt foarte fericiţi că pot împărtăşi public aceste momente foarte importante din viaţa lor de familie şi speră ca toată lumea să se bucure de fotografii la fel de mult cum au făcut- o ei”, au transmis reprezentanţii de la Palatul Kensington.

Îşi ţin copiii departe de aparatele de fotografiat ale paparazzilor

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate acestea, Kate şi Prinţul William doresc să-i ţină pe cei doi copii, George - care împlineşte trei ani pe 22 iulie - şi Charlotte Elizabeth Diana, departe de aparatele de fotografiat.

Din momentul naşterii sale, în 2 mai 2015 la Spitalul St. Mary din Londra, Charlotte a fost văzută doar de două ori de către public: în ziua naşterii şi la botezul său. Şi mama micuţei prinţese Charlotte, ducesa de Cambridge, a făcut zilele trecute o şedinţă foto.

FOTO: Kate Middleton și prințul William, părinții micuței Charlotte

Kate Middleton și-a făcut debutul în lumea modei, acceptând să pozeze pe coperta Vogue cu ocazia aniversării a celor 100 de ani ai ediţiei britanice a revistei de modă, urmând-o astfel pe regretata Diana, prinţesa de Wales, care pozase în urmă cu 19 ani pe coperta prestigioasei publicaţii.

FOTO: Absolut adorabil! Pe când avea doar doi ani, prințul George a fost fotografiat în timp ce o ținea în brațe pe micuța sa surioară, Charlotte Elizabeth Diana.