PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Prințul Charles a transmis un MESAJ IMPORTANT despre TĂIERILE ILEGALE de păduri din România l Video

Autor: | | 4 Comentarii | 1341 Vizualizari
Printul Charles.jpg
Prinţul Charles al Marii Britanii, un cunoscut admirator al peisajelor din ţara noastră, a atras încă o dată atenţia asupra unui fenomen îngrijorător: defrişările din pădurile României.

Acesta a transmis autorităţilor că este foarte important să protejeze ultimele păduri virgine ale Europei, conform Digi24.ro.

„Mi se pare că starea de degradare a pădurilor din zonele temperate, în special a celor din Europa, a fost relativ neglijată. Europa mai deţine foarte puţine suprafeţe întinse de păduri naturale, iar multe dintre acestea sunt în România. Pădurile României sunt, bineînţeles, o parte importantă şi vitală a economiei, a integrităţii mediului şi a identităţii culturale la nivel naţional, dar au şi o însemnătate mondială din punct de vedere al biodiversităţii şi al rolului lor în reglarea climei. De aceea, dacă pot să spun asta, mi se pare absolut crucial ca pădurile să fie gestionate durabil, păstrate şi conservate, pentru beneficiile pe care ni le oferă, nu numai nouă, ci şi numeroaselor generaţii care cel mai probabil ne vor urma.

Înţeleg că, potrivit unei estimări, în perioada 2000-2011 circa 180.000 de hectare de păduri din România au fost lăsate să se degradeze sau au dispărut în urma exploatării, inclusiv în urma unor activităţi ilegale. Mai rău decât atât, aproape jumătate din pierderi au avut loc în arii protejate. Un alt studiu a arătat că în perioada 2009-2011 au fost înregistrate peste 31.000 de cazuri de tăieri ilegale, urmate doar în 2012 de încă 20.000 de cazuri.

În mod uimitor, asta înseamnă 53 de cazuri pe zi şi chiar şi această rată imensă ar putea fi o subestimare, acestea fiind doar cazurile înregistrate sau investigate de autorităţi. Am mers printr-o parte din pădurile României, într-un cadru pe care îl pot descrie doar ca reprezentând unul dintre cele mai remarcabile peisaje pe care le-am văzut vreodată. De aceea, cred sincer că se poate câştiga mai mult pentru România şi pentru întreaga lume, din gestionarea durabilă pe termen lung a acestor locuri cu adevărat extraordinare, în comparaţie cu ceea ce se poate obţine prin lichidarea lor pentru avantaje pe termen scurt.

Aşa cum ştiu eu România şi pe români, am deplina siguranţă şi încredere că vă veţi ridica la nivelul acestei provocări şi veţi crea un impuls durabil şi eficace pentru a ocroti aceste habitate atât de preţioase şi importante atât pentru noi toţi precum şi pentru copiii şi nepoţii noştri”, a spus prinţul Charles.

 


Tag-uri: printul charles, charles, paduri, paduri virgine, paduri romania, romania, mesaj, autoritati, defrisari, defrisari paduri romania
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Prințul Charles a transmis un MESAJ IMPORTANT despre TĂIERILE ILEGALE de păduri din România l Video.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii