Prinţul Felipe de Asturias va fi proclamat rege la 19 iunie

Prinţul Felipe de Asturias va fi proclamat rege la 19 iunie

Prinţul moştenitor Felipe de Asturias va fi proclamat regele Felipe al VI-lea al Spaniei la 19 iunie în cadrul unei ceremonii de întronare în sala de plen a Congresului Deputaţilor, informează vineri cotidianul El Mundo.

Potrivit calendarului publicat vineri de cotidianul spaniol, miercuri 11 iunie, camera inferioară a legislativului spaniol va vota legea organică a abdicării, marţi 17 iunie, Senatul o va aproba, iar a doua zi Regele Juan Carlos va promulga legea în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Regal din Madrid.

Pe lângă faptul că prinţul Felipe va deveni rege în momentul în care tatăl lui va proclama legea organică, el îl va înlocui pe acesta şi în funcţia de comandant al forţelor armate.

Regele Juan Carlos a anunțat luni că va renunța la Coroană în favoarea fiului său.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vreau ce e mai bun pentru Spania, căreia mi-am dedicat viaţa întreagă”, a afirmat monarhul. „După aniversarea zilei de naştere din luna ianuarie, odată ce mi-am revenit fizic şi mi-am reluat agenda instituţională, am decis să pun capăt domniei şi să renunţ la Coroană, astfel ca guvernul şi camerele reunite ale legislativului să treacă la formalităţile pentru procesul de succesiune, potrivit prevederilor constituţionale”, a mai spus Regele Juan Carlos, potrivit Agerpres.

Juan Carolos a fost unul dintre cei mai populari monarhi din lume, dar în ultimii ani, mulți spanioli și-au pierdut încrederea în el, în principal din cauza anchetelor de corupție la adresa fiicei și ginerelui său.