PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

PRINŢUL Paul a încercat să obţină FĂRĂ DREPT staţia de montă BĂNEASA

Autor: Bianca Zaharescu | vineri, 11 martie 2016 | 16 Comentarii | 1880 Vizualizari
Printre bunurile revendicate fără drept de Prinţul Paul se numără şi staţia de montă Băneasa, deşi există o hotărâre judecătoarească încă din 1941 care stabilea că proprietatea nu a aparţinut relgelui Carol al II-lea ci statului român, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

În ciuda faptului că staţia de montă a fost revendicată pe nedrept de prinţul Paul, notificare a a fost admisă de primarul Bucureştiului, fiind emisă decizie de retrocedare.

Prefectul a atacat în instanţă decizia primarului şi Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea, conlcuzionând că staţia de montă Băneasa nu aparţinea regelui Carol al II-lea la 1948. Sentinţa a rămas irevocabilă şi s-a respins recursul la Curtea de Apel Bucureşti, anunţă AGERPRES. 

La sfârştiul anului 2015, procurorii DNA Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru Tal Silberstein, Shimon Shevez şi Benjamin Steinmez şi Moshe Agavi.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006, Remus Truică, împreună cu Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin Steinmetz, Moshe Agavi și alte persoane, a constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul Philippe Al României, prin oferirea de bani sau bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și prin traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.


"Pentru a pune în practică planul infracțional, Paul Philippe Al României i-a promis inculpatului Remus Truică și asociaților lui din grupul infracțional o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din București și din alte județe din țară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor", arată DNA.


Tag-uri: Remus Truică, Printul Paul, DNA Brasov, Paul Philippe, statia de monta Baneasa, printul paul revendica fara drept




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.