PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

PROBELE cu care DNA cere ARESTAREA lui Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR. Ce au descoperit PROCURORII despre SOV, Tăriceanu, Mihaiu şi Olteanu

Autor: | | 4 Comentarii | 3324 Vizualizari
Bogdan Olteanu si Calin Popescu Tariceanu sunt incoltiti de DNA. Persoana din mijloc nu are legatura cu aceasta ancheta penala
Procurorii anticoruptie au reuşit să contureze condiţiile ilegale în care Guvernul Tăriceanu a decis numirea lui Liviu Mihaiu pe funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Probele pe care le au până acum anchetatorii au dus la prima reţinere, una şoc. Viceguvernatorul Băncii Naţionale, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a dormit noaptea trecută după gratii şi astăzi va merge în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi civile pentru că procurorii DNA vor ca el să fie arestat preventiv pentru 29 de zile. Dosarul conţine şi primele probe pentru care DNA consideră că se impune arestarea.

Comunicatul de presă emis de DNA în dimineaţa de vineri, 29 iulie 2016, lasă să se vadă că anchetatorii au probe care îl pun pe Olteanu într-o poziţie foarte dificilă.

Probele din dosarul prin care se cere arestarea preventivă a lui Olteanu arată că acesta a cerut şi a primit de la Sorin Ovidiu Vântu un milion de euro, dar nu numai atât. Comunicatul DNA mai vorbeşte despre probe şi date care arată că SOV i-a servit lui Olteanu si servicii de marketing şi consultanţă alături de sprijin electoral.

Anchetatorii au reuşit să deseneze şi traseul concret al banilor plătiţi de SOV pentru Bogdan Olteanu şi PNL, bani pentru care a cerut în schimb ca Guvernul Tăriceanu să-l pună pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

Conform comunicatului DNA, probele de la dosar arată că banii au fost duşi de un intermediar chiar la sediul PNL, de unde i-a luat Bogdan Olteanu. "Afacerea Delta Dunării" a început să fie perfectată între SOV şi Bogdan Olteanu în iulie 2008 şi în 18 septembrie 2008 Liviu Mihaiu era numit guvernator al Deltei Dunării.

Într-o discuţie telefonică Liviu Mihaiu a declarat că el nu ştia nimic despre aceste lucruri, la momentul numirii sale şi că Sorin Ovidiu Vîntu nu i-ar fi cerut nimic cât timp el a ocupat funcţia oferită de Guvernul Tăriceanu. Mihaiu mai susţine că a a acceptat această funcţie după ce prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu i-ar fi promis că nimeni nu îi va impune decizii. Pe de altă parte, EVZ a aflat că miza pentru care SOV a plătit ca Mihaiu să fie numit guvernator este ideea unei afaceri cu un lant de benzinării plutitoare pentru Delta Dunării. Mihaiu susţine că nu ştia nimic despre vreo afacere a lui SOV în Deltă. "Avea imobile, dar atât. Nu avea ce afaceri să facă acolo", a susţinut Mihaiu. 

După ce DNA a publicat comunicatul de mai jos, Banca Naţională a României a anunţat că Bogdan Olteanu a fost suspendat din toate funcţiile deţinute în această instituţie.

EVZ a aflat şi alte informaţii despre acest dosar:

Viceguvernatorul BNR BOGDAN OLTEANU a fost REȚINUT DE DNA si a RECUNOSCUT partial faptele! ADEVĂRATUL DENUNȚĂTOR din dosar nu este SOV. ACUZAȚIA: 2 MILIOANE DE EURO, ȘPAGĂ pentru benzinării plutitoare în Deltă. DNA: Banii s-au dat la sediul PNL

Iată comunicatul integral emis de DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iulie 2016, a inculpatului

OLTEANU BOGDAN, la data faptei preşedinte al Camerei Deputaţilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 29 iulie 2016, inculpatul Olteanu Bogdan urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Tag-uri: arestare bogdan olteanu, dna, coruptie, trafic de influenta, arestare tariceanu, capin popescu tariceanu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PROBELE cu care DNA cere ARESTAREA lui Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR. Ce au descoperit PROCURORII despre SOV, Tăriceanu, Mihaiu şi Olteanu.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii