Probleme noi pentru Olăroiu în Emiratele Arabe Unite

Probleme noi pentru Olăroiu în Emiratele Arabe Unite

Antrenorul român are viața tot mai grea în Golf.

Suspendat șase luni de pe banca tehnică a echipei Al-Ahli și amenințat chiar cu expulzarea din Emiratele Arabele Unite (o decizie în acest sens urmând să fie luată pe 15 ianuarie), Cosmin Olăroiu a primit o nouă lovitură. Al-Ahli, formația pregătită de român, a fost depunctată cu trei puncte de Comisia de Disciplină a Federației de Fotbal din Emirate! Măsura a fost luată deoarece gruparea lui Olăroiu l-a folosit, în meciul câștigat cu 3-1 în fața celor de la Al-Dharfa, pe jucătorul Adnan Hussain, care se afla în stare de suspendare! Pe lângă cele trei puncte care i-au fost luate, Al-Ahli a pierdut și respectivul meci cu 0-3, la „masa verde”. În urma acestei decizii, Al-Ahli, liderul clasamentului, mai are un avans de doar trei puncte față de Al-Shabab, ocupanta poziției secunde.