PROBLEME pentru Raed Arafat: va fi DAT ÎN JUDECATĂ. Totul are legătură cu EVENIMENTELE din Colectiv

PROBLEME pentru Raed Arafat: va fi DAT ÎN JUDECATĂ. Totul are legătură cu EVENIMENTELE din Colectiv

Secretarul de stat Raed Arafat este vizat de un proces.

Conform b1.ro, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul din Colectiv îl va da în judecată pe Raed Arafat, pentru că  îl consideră vinovat pentru evenimentele tragice petrecute la fostul club din strada Tăbăcari.

De asemenea, şi rudele victimelor din clubul Colectiv au anunţat că vor face plângeri penale împotriva fostului ministru Nicolae Bănicioiu, a secretarului de stat Raed Arafat şi a managerilor de spitale care s-au ocupat de răniţi.

”Pe noi ne interesează din punct administrativ, acolo s-a greșit enorm de către statul român, prin angajații săi și eu, personal, ca tată al unui copil pe care nu mi-l poate aduce înapoi nimeni, doresc să fac tot ce pot ca acest lucru să nu se mai întâmple. (...) Poate Arafat scapă, dar asta trebuie să o hotărască legea. Eu îmi doresc asta (să îl acţionez în judecată - n.r.) pentru că îl consider vinovat. El este imaginea, el a ieşit la televizor”, a declarat Eugen Iancu.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Am hotărât, cu toate că nu sunt o persoană care să se expună public, am hotărât să nu mai stau deoparte și să mă implic în activități care să facă o schimbare în țara asta. (...) Am fost mințiți, copiii au fost infestați cu tot felul de bacterii în spitale și nu au fost transferați la timp”, a declarat Laurențiu Istrate, într-o conferință de presă la care au participat mai multe rude ale victimelor incendiului de pe 30 octombrie.

Vorbind despre ”minciunile din orgoliu” ale medicilor, părinții victimelor au amintit de momentul în care Raed Arafat, a declarat la un moment dat că ”s-a greșit. Şi care-i problema?”.

Declaraţiile părinţilor afectaţi de drama de la Colectiv vin şi pe fondul concluziilor raportului Corpului de Control al premierului, care a demonstrate că intervenția de urgență în urma incendiului din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților.