PRIMELE CONCLUZII ALE DECESELOR DE LA SPITALUL „FILANTROPIA”! Procedurile de transfuzare au fost respectate

PRIMELE CONCLUZII ALE DECESELOR DE LA SPITALUL „FILANTROPIA”! Procedurile de transfuzare au fost respectate

Rezultatele preliminare ale necropsiilor efectuate pe cadavrele celor doi pacienţi morţi, vineri, la Spitalul Municipal "Filantropia” din Craiova, au fost transmise de medicii legişti anchetatorilor, iar surse apropiate anchetei declară că decesul a survenit în urma unui infarct miocardic şi a insuficienţei respiratorii, informează Mediafax.

Pacientul în vârstă de 67 ani, din Vânju Mare (Mehedinți) avea şi leucemie, aceasta fiind, de asemenea, o cauza probabilă a morții, procedurile de transfuzare fiind respectate.

Totodată, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au finalizat, la rândul lor, verificările la Spitalul Municipal, dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, declarând că au fost respectate procedurile privind efectuarea transfuziilor.

„Inspectorii au verificat modul în care s-au respectat procedurile şi s-au respectat, au verificat pungile de sânge administrate pacienţilor. S-a constatat că ele coincid cu cele menţionate în foaia de observaţie şi cu documentele de la Centrul de transfuzii sangvine. Au existat câteva documente incomplet completate”, a spus Popescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cel mult 30 de zile se aşteaptă şi rezultatele analizelor histopatologice.

Pe de altă parte, astăzi, mai multe cadre medicale de la Spitalul „Filantropia” vor fi audiate la Secţia 1 Poliţie.

Amintim că doi pacienţi ai Spitalului "Filantropia” din Craiova au murit în urma unor transfuzii sanguine, iar alţi patru au avut reacţii adverse, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, dar şi Poliţia anchetând cazul. Din cei 12 pacienți transfuzați, la șase au apărut reacții adverse, înregistrându-se și două decese.

Conducerea Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova a anunţat că a sistat efectuarea de transfuzii sanguine pentru cazurile grave şi sunt acoperite doar urgenţele majore, până la finalizarea anchetei privind decesul celor doi pacienţi.