PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Procesul ziariștilor „fasciști” în comunism

Autor: | | 3 Comentarii | 543 Vizualizari
Nichifor Crainic
Sprijiniți de tancurile sovietice, comuniștii au organizat o amplă operațiune de epurare a presei, căreia i-au căzut victime nume sonore ale publicisticii autohtone

Există multe compatibilităţi între sistemele totalitare de dreapta şi de stânga – „gemenii heterozigoţi” ai lui Pierre Chaunu au făcut carieră în acest sens – dar una dintre cele mai importante este persistenţa Răului. Ambele au promis Raiul, dar au livrat Iadul, iar lagărele de exterminare și Gulagul stau mărturie. Au propovăduit fericirea, dar suferinţa s-a întins ca o umbră asupra statelor aflate în postura ingrată de a fi conduse de lideri autoproclamaţi mesianici.

„Dreptul de a ucide”

Plonjarea în fericirea eternă nu se putea face decât prin anihilarea oponenţilor, a defetiştilor şi necredincioşilor, iar sistemele dictatoriale şi-au inventat un nou drept, ceea ce Alain Besancon numea „dreptul de a ucide.” L-au folosit pe scară largă, industrială.

În România a fost folosit cu intermitențe – exterminarea evreilor în lagărele din Transnistria este cel mai concludent și trist exemplu. Cei care au transformat cu totul societatea au fost comuniştii – este drept, aceştia au avut parte de îngăduinţa timpului – iar dreptul de a ucide, de a prigoni a fost exercitat nediscriminatoriu.

Însă până la stabilizarea politică din 1948, România a fost nevoită să treacă prin mai multe încercări. Astfel că perioada 1938-1948 a fost dominată de schimbări politice şi ideologice. De la un regim autoritar la unul de extremă- stânga, nefiind scutiţi şi de experienţele legionară, antonesciană şi o parţială revenire la democraţie (mai mult enunţată, teoretică, nicidecum practică ).


FOTO: Pamfil Șeicaru



Aceste salturi în necunoscut, mutaţii severe de paradigmă i-au afectat pe cetăţeni. Erau nevoiţi să jongleze şi să se deplaseze pe un fir subţire, păstrându- şi cu greu echilibrul.

Piruete

Din acest punct de vedere, reprezentanții opiniei publice, vocile din presă au avut de suferit consecințele propriilor decizii, pe un fond de instabilitate, de nesiguranță.

Un timp erau susţinători entuziaşti ai carlismului, apoi erau nevoiţi să se convertească şi să legitimeze războiul sfânt împotriva Uniunii Sovietice, pentru ca în final să se declare fideli prieteniei cu vecinul de la Răsărit.

Evident, nu vorbim de o descriere standard, ci de obstacolele pe care ziariștii le-au avut în față. Unii nu au abdicat de la principiile iniţiale (câţiva dintre ei nici nu puteau, se identificau prea mult cu trecutul anticomunist şi antisovietic), alţii s-au adaptat, au devenit maleabili şi au reuşit să scape de represaliile preconizate

. A ţinut de personalitatea, convingerile şi caracterul fiecăruia drumul ales şi modul cum au făcut faţă schimbărilor bruşte, deoarece nu se puteau ascunde, nu erau anonimi, numele de la finalul articolului nu putea fi şters.


FOTO; Stelian Popescu



În primul lot au intrat 14 ziariști

Intenţia sovieticilor a fost clară încă de la semnarea armistiţiului din 12 septembrie.

Articolul 14 obliga guvernul şi înaltul comandament român „să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război”, iar articolul 15 cerea dizolvarea imediată a „organizaţiilor pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare şi paramilitare, cât şi orice alte organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice.”

Decrete de purificare

Au început să fie emise decrete pentru „purificarea” justiției, presei, administrației locale și centrale, armatei. De asemenea, prin legea 312 din 24 aprilie 1945 s-a înfiinţat Tribunalul Poporului, format din judecători numiţi de ministrul justiţiei dintre magistraţi şi judecători ai poporului.

Completul de judecată avea 9 membri, doi magistraţi şi şapte „traşi la sorţi de ministrul justiţiei, câte unul din lista de cinci judecători propuşi de fiecare grupare în parte.” Tribunalul Poporului din Bucureşti (a mai funcţionat unul pentru Transilvania de Nord, la Cluj) şi-a început activitatea o lună mai târziu.

În primul val au intrat 6 loturi. Primul a fost cel al generalului Nicolae Macici, acuzat de pregătirea și coordonarea represaliilor asupra populației din Odessa, după aruncarea în aer a clădirii Comandamentului Român în 22 octombrie 1941. Alte trei procese au fost intentate comandanţilor de lagăre din Transnistria şi unul care îi viza pe foştii angajaţi ai Siguranţei Statului.

Cel de-al doilea în ordine cronologică a fost procesul aşa-zişilor „ziarişti fascişti.”

Din acest lot au făcut parte 14 ziarişti, cei mai cunoscuţi fiind Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic – directorii ziarelor „Universul”, „Curentul” şi „Calendarul”, Grigore Manoilescu – fratele lui Mihail Manoilescu, director al ziarului „Buna- Vestire” pentru o scurtă perioadă în timpul guvernării legionare, ministru în guvernul lui Horia Sima de la Viena, Radu Demetrescu-Gyr, Romulus Şeişanu, Romulus Dianu sau Ilie Rădulescu – fondator al cotidianului „Porunca Vremii”.

„Traficanți de idei și sentimente”

Campania pentru judecarea vinovaţilor morali pentru „dezastrul ţării” începuse încă din primele zile după 23 august 1944. Comuniștii afirmau peremptoriu că „presa democrației trebuie fără întârziere curățită de slugile hitleriste, iar gazetele lor suprimate. Libertatea presei, atât de greu dobândită, trebuie să aparţină acelora care au luptat şi sângerat pentru ea”1) şi nicidecum unor „traficanţi de idei şi sentimente” care îşi vând conştiinţa „pentru câţiva lei.”2)

Era nevoie să se „purceadă la ceea ce în termeni militari se cheamă operaţia de curăţire a terenului.”

În cazul în care operaţiunea nu avea loc, „continuă lupta lor, săpând regimul printr-o acţiune de sabotaj în toate direcţiile”, deoarece au rămas cu „aceleași intenții de a-și continua misiunile lor hitleriste și legionare de altădată.”

„Figuri de trădători”

S-a inaugurat şi o rubrică cu titlu sugestiv: figuri de trădători (totuşi, trebuie remarcat faptul că ”Dreptatea”, oficiosul PNŢ, a inventat moda aceasta. În numărul din 2 septembrie 1944, Oscar Lemnaru a devenit titularul „pernei cu ace.” Printre cei vizaţi de perna cu ace a lui Oscar Lemnaru au fost Emil Cioran, Mircea Eliade sau Constantin Noica. Astfel că cererea imperioasă de „purificare” a presei nu a reprezentat o afacere comunistă, ci i-a înglobat şi pe naţional-ţărănişti). Printre „trădători” s-au strecurat, invariabil, și nume de ziariști.

Stelian Popescu „nu este o figură de trădător oarecare, este trădarea însăşi (...) n-a fost ticăloşie sâvărşită în Ţara Românească, în anii ce au urmat războiului trecut, care să nu fi fost provocată, încurajată, aprobată de Stelian Popescu”; Nichifor Crainic „a trădat incontestabil poporul român şi fără îndoială a primit bani pentru aceasta”, Romulus Şeişanu „s-a transformat într- un adevărat megafon al propagandei lui Goebbels pe care o revărsa ca un adevărat torent asupra ţării”; Romulus Dianu „e un trădător de tip hitlerist.” Atacurile frontale, retorica inflamată şi alegaţiile tipice au continuat şi în lunile următoare.

Comisie de epurare

O contribuție și-a adus și Sindicatul Unic al Ziariștilor, înființat la 15 octombrie 1944. Se constituie și o comisie de epurare care s-a ocupat de „curățirea presei de toate elementele legionare, naziste, trădătoare de neam.” Comisia își începe lucrările încă din ziua înființării – 16 octombrie – stabilindu-se criteriile de „judecată.”

Acuzatorii publici i-au înlocuit pe procurori

La sfârşitul lunii mai debutează „procesul gangsterilor fascişti ai presei”, cum a fost denumit în epocă. Nu procurorii s-au ocupat de acuzare, ci acuzatorii publici.

În acest caz, cei responsabili au fost Avram Bunaciu – ministrul Justiției după 1948, Ioan D. Ioan, Constantin Vicol – amândoi erau avocați de profesie, și Alexandra Sidorovici – soţia lui Silviu Brucan şi sora lui Teofil Sidorovici, lider al organizaţiei Straja Ţării în timpului domniei Regelui Carol al II – lea, care s-a sinucis în noiembrie 1940 înainte de a fi trimis în judecată de regimul legionar.

Principalele acuzații

Aceştia i-au acuzat pe jurnalişti că, „prin articolele de ziare, broşuri sau conferinţe s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste și au contribuit prin acțiunea lor la susținerea unui regim odios și a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecinţă intrarea României întro aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a Ţării.”3)

În ciuda tonului vindicativ, procesul a fost bine instrumentat din punct de vedere juridic, aducându- se documente şi mărturii în sprijinul acuzaţiei.

Este adevărat, unele depoziții ale martorilor au suferit de ambiguitate, iar declarațiile celor inculpați erau ridiculizate de cei prezenți în sală, contribuind la atmosfera tensionată. Desigur, pe parcursul întregului proces, „oamenii muncii” votau moţiuni prin care cereau „Tribunalului Poporului să-i pedepsească după cum merită (...) pe ziariştii trădători de neam.”

Condamnări la moarte și detenție pe viață

Pe 4 iunie 1945 sunt anunţate sentinţele. Pamfil Şeicaru şi Grigore Manoilescu au fost condamnaţi la moarte în contumacie, Ilie Rădulescu – muncă silnică pe viaţă, Romulus Şeişanu, Nichifor Crainic, Stelian Popescu – detenţie grea pe viaţă (Crainic s-a predat în 1947, Stelian Popescu a fugit din România și nu s-a mai întors niciodată ), Romulus Dianu a primit 20 de ani de închisoare, iar Rady Demetrescu- Gyr a fost condamnat la 12 ani.

Toate recursurile şi motivele de neconstituţionalitate au fost respinse în următoarele zile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Este clar că rațiunea era destructurarea presei anticomuniste și antisovietice. Pe de altă parte, vinovăţia jurnaliştilor judecaţi este greu de infirmat. Articolele denigratoare, antisemite, antidemocratice, xenofobe şi rasiste există, au fost scrise, şi nu pot fi eludate, nu pot fi băgate sub plapuma comodă a dreptăţii învingătorilor. Textele cu pricina sunt parte a istoriei personale şi, implicit, a României, prin consecinţele nefaste şi dureroase pe care le-au avut asupra unora dintre cetăţenii ţării noastre.

Note bibliografice

1) România Liberă, an II, nr. 19, 3 septembrie1944, p. 3.
2) Idem, nr. 33, 17 septembrie 1944, p. 1.
3) România Liberă, nr. 252, 30 mai 1945, p. 5.


Tag-uri: comunism, Nichifor Crainic, pierre chaunu, transnistria, alain besancon, romania, uniunea sovietica, tribunalul poporului, bucuresti, cluj, transilvania, nicolae macici, odessa, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic, ziarul curentul, ziarul universul, viena, Radu Demetrescu-Gyr, Romulus Şeişanu, Romulus Dianu, Ilie Rădulescu, pnt, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Procesul ziariștilor „fasciști” în comunism.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi