PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Dosare

Procurorii DNA au trimis în judecată un medic oncolog pentru 52 de infracţiuni de luare de mită

Autor: | | 6 Comentarii | 1335 Vizualizari
foto arhiva evz
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a medicului specialist în oncologie Csiki Csongor, şef al Compartimentului Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi coordonator judeţean al Programului naţional de oncologie pentru judeţul Harghita, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea a 52 infracţiuni de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2011-2014 Csiki Csongor a primit bani, în cuantum de 1.330 lei, şi bunuri alimentare în cuantum de 203 lei, cu ocazia efectuării a 39 de consultaţii în incinta cabinetelor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc (minim 50 lei pe pacient, în schimbul eliberării unei reţete periodice sau a efectuării unei consultaţii), potrivit Agerpres.

  • "La data de 7 iulie 2014, acesta a primit, de la un număr de 13 bolnavi, bani în numerar, în valoare totală de 810 lei şi bunuri alimentare, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante. În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumelor de 2.110 lei, 600 USD şi 200 Euro, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatul Csiki Csongor", se mai arată în comunicat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.


Tag-uri: Csiki Csongor, Spitalul Jude, Miercurea Ciuc, Spitalul Municipal, Odorheiu Secuiesc, Serviciului Rom, Tribunalului Harghita
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Procurorii DNA au trimis în judecată un medic oncolog pentru 52 de infracţiuni de luare de mită .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi