PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

Procurorii i-au descoperit lui Vâlcov 94 de tablouri în pereți

Autor: | | 46 Comentarii | 7298 Vizualizari
Fostul ministru al Finanțelor a scăpat de cătușe, dar va fi deținut la domiciliu FOTO: AGERPRES
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influență, a scăpat de cătușe. Ieri, procurorii i-au găsit o adevărată colecție de artă.

Fostul ministru de Finanţe, senatorul Darius Vâlcov (PSD), va fi cercetat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, potrivit deciziei date, ieri, de Curtea Supremă. Tot ieri, procurorii DNA au găsit alte 94 de tablouri care i-ar aparţine acestuia. Potrivit unor surse judiciare, tablourile au fost găsite la rude și la prieteni ai fostului ministru.

Operele de artă

Este vorba de opere de artă, semnate de pictori celebri, printre care Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza, dar și tablouri semnate de Renoir și Picasso. Potrivit surselor citate, cel mai scump tablou valorează 100.000 de euro. Operele erau ascunse în pereții falși ai unor imobile din București și Olt.

Vâlcov nu a aşteptat decizia instanţei, ci a plecat acasă imediat dup ce i-a expirat ordonanţa de reţinere. „Să nu facem justiție la televizor. Așteptăm decizia instanței”, a declarat Vâlcov, înainte de a urca într-un taxi. După 80 de minute, a venit și decizia judecătorilor. Potrivit avocatei lui Vâlcov, Lucia Furtuna, senatorul a negat în faţa judecătorilor acuzaţia de trafic de influenţă. „Nu a recunoscut infracțiunea de trafic de influență. Nu a recunoscut nimic”, a spus Furtună.

Procurorii îl acuză pe senator că, pe vremea când era primar în Slatina (2008- 2012), ar fi ajutat un afacerist să câștige licitații. În schimb ar fi primit două milioane de euro.

Lingourile și Renoir-ul

Din șpagă, Vâlcov și-ar fi luat două lingouri de aur, de trei kilograme împreună, evaluate la 120.000 de euro, bani și tablouri, printre care unul semnat de Renoir. Acestea erau ascunse într-un seif din casa deputatului PSD, Daniel Bărbulescu.


Tag-uri: darius valcov, trafic de influenta, psd, curtea suprema, dna, procurori dna, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, tablouri, opere de arta, renoir, piscasso, tablouri picasso, bcuresti, olt, lingouri de aur, lingou de aur, Lucia Furtuna, Slatina, Daniel Bărbulescu, aur
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Procurorii i-au descoperit lui Vâlcov 94 de tablouri în pereți.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii