Procurorul general îi ia apărarea lui Ponta, după ce premierul a spus că Năstase a fost condamnat politic

Procurorul general îi ia apărarea lui Ponta, după ce premierul a spus că Năstase a fost condamnat politic

Înainte ca Inspecţia Judiciară să facă verificările solicitate de Consiliul Superior al Magistraturii, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, şi-a spus public părerea privind comentariile premierului Victor Ponta legate de condamnarea lui Adrian Năstase.

Tiberiu Nițu, în primul său interviu la un post de televiziune, îl apară pe Ponta, încadrând afirmaţiile premierului într-un discurs politi, informează Digi 24.

"Nici în ceea ce mă priveşte, nici în ceea ce îi priveşte pe alţi colegi, eu unul nu mă simt afectat, nu mă simt ameninţat în vreun fel, eu îmi cunosc capacităţile, cunosc dispoziţiile legale care mă protejează ca magistrat. Sunt politicieni şi fiecare politician are, zic eu, strategia lui", a declarat Tiberiu Niţu, procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tiberiu Niţu, membru de drept al CSM, a lipsit de la şedinţa procurorilor din Consiliu atunci când toţi membrii au votat să fie sesizaţi inspectorii judiciari în legătură cu declaraţiile cu Victor Ponta. CSM au avut o părere diferită de cea a procurorul general al României.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Secţia pentru procurori apreciază că elemente din mesajul public al premierului Victor Ponta au urmărit decredibilizarea profesională şi instituţională a procurorilor din cadrul DNA”, se arăta în Hotărârea Secţiei de procurori a CSM.

Secţia de procurori din CSM a hotărât că atacurile premierului pun bazele unui scenariu care are drept scop decredibilizarea sistemului de justiţie. Magistraţii din Consiliul Superior al Magistraturii mai susţin că declaraţiile premierului pun presiune asupra procurorilor, ba chiar îi pot intimida. CSM a sesizat Inspecția Judiciară pentru a analiza declarațiile premierului Victor Ponta.

Sesizarea Inspecţiei Judiciare se referă la declaraţiile pe care premierul Victor Ponta potrivit cărora Adrian Năstase este un condamnat politic.