Ce rol a jucat PROCURORUL GENERAL Augustin Lazăr în drama soldată cu MOARTEA a 13 MINERI la Petrila

Ce rol a jucat PROCURORUL GENERAL Augustin Lazăr în drama soldată cu  MOARTEA a 13 MINERI la Petrila

Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, 13 mineri au murit în subteran în două explozii la mina Petrila.

Ei au fost comemoraţi astăzi. Pentru prima dată în istoria accidentelor de muncă din Valea Jiului, liderii exploatării miniere şi şefii direcţi ai minerilor au fost condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea şi la plata unor substanţiale daune morale şi materiale, după ce anchetatorii au stabilit că ei au comis mai multe infracţiuni care au vizat securitatea muncii. Ancheta la faţa locului a a fost coordonată de actualul procurer general, Augustin Lazăr, pe atunci procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia "Lucrăm la audieri de martori, legiştii au efectuat deja autopsierea celor patru salvatori minieri. Este nevoie de cercetare temeinică", declara Lazăr.

Opt mineri au fost ucişi şi nouă răniţi, în jurul orei două după masă, de o explozie, într-o galerie aflată la 900 de metri sub pământ. Salvatorii care au intrat dupa ei au fost surprinşi de o a doua explozie, şi bilantul urca la 13 morţi, şi 12 răniţi. Era cel mai grav accident petrecut la Petrila după 1982.

Şefii CNH Petroşani declarau că, în momentul în care s-a dat alarma, cinci dintre membrii echipelor de salvare porniseră spre locul deflagraţiei, iar restul aşteptau în zona de aer curat, dar au fost surprinşi de suflul exploziei. În jurul orei 20:00 s-a luat decizia sistării, pe o perioadă de 48 de ore, a tuturor operaţiunilor de salvare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Miron Cozma a adus, imediat, acuzaţii grave oficialilor CNH Petroşani, dintre care unii au ajuns în cele din urmă în închisoare: "Este crimă cu premeditare! Oamenii nu aveau ce să caute în subteran. Ei nu trebuiau trimişi acolo. Zona trebuia izolată! Liderul de sindicat unde a fost?! Am informaţii de la oameni că staţiile de captare erau învelite cu pungi de plastic, ca să nu fie depistată concentraţia mare. După ce s-a întâmplat prima tragedie şi opt oameni şi-au pierdut viaţa, nu trebuia ca salvatorii să intre în subteran".