Programul de guvernare al PNL, criticat de PSD. Firea: E total lipsit de credibilitate

Programul de guvernare al PNL, criticat de PSD. Firea:  E total lipsit de credibilitate

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Gabriela Vrânceanu Firea, a declarat că programul de guvernare prezentat de liberali "este total lipsit de credibilitate", catalogându-l drept o "fițuică".

"Cei din PNL au lansat astăzi un program de guvernare total lipsit de credibilitate, avându-i drept promotori pe Cătălin Predoiu și Vasile Blaga, doi dintre principalii exponenți ai fostului regim PDL, care au făcut foarte mult rău României în anii trecuți. Cei care acum se ascund în spatele 'noului PNL' ignoră total realitățile economice din România de astăzi, luându-l pe 'nu' în brațe și făcând opoziție fie cu amatorism, fie cu inconștiență", a declarat Firea, potrivit unui comunicat de presă.

Aceasta a adăugat că ar fi preferat ca liberalii să susțină "ideile bune" ale actualei guvernări, precum și reducerea taxelor propusă de Guvern.

"Ne-ar fi plăcut să vedem o altă atitudine din partea lor, în care ideile bune lansate de noi să fie recunoscute și susținute, dar nu este cazul. Ne-ar fi plăcut să vedem o susținere a reducerilor de taxe propuse deja de Guvern, dar nu e cazul. Dimpotrivă, după ce au crescut TVA în anii trecuți, ei cer demisia celor care vor să o scadă, ceea ce este dincolo de absurd și îi aruncă în ridicol", a precizat Gabriela Firea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Social-democrata i-a acuzat totodată pe Cătălin Predoiu, propunerea liberală pentru postul de prim-ministru, și pe co-președintele PNL Vasile Blaga că "sunt printre cei care i-au îndatorat pe români cu suma record de aproape 20 de miliarde de euro contractată de la finanțatorii externi și printre cei care au semnat pentru mărirea taxelor și impozitelor".

PNL şi-a prezentat sâmbătă, spre dezbatere publică şi internă, programul de guvernare. Cele mai importante puncte expuse de copreşedintele Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu s-au referit la relaxare fiscală, politică fiscală, sănătate şi educaţie. Citește mai multe aici