PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Proiectul PNL pentru sănătate. Ne ajută sau ne refuză dreptul la tratament gratuit?

Autor: | | 7 Comentarii | 950 Vizualizari
Cozile din spitalele românești, o imagine reprezentativă pentru sistemul nostru de sănătate
Refuzi programele de prevenție, adică nu mergi la medic, în încercarea de a preveni contactarea sau dezvoltarea bolilor? Atunci riști să suporți din propriul buzunar costurile tratamentelor ulterioare! Aceasta ar fi chintesența proiectului de lege al deputaților PNL

O nouă dezbatere a aprins spiritele în țară odată cu publicarea, pe pagina oficială a Camerei Deputaților, a unei propuneri legislative care vizează sistemul de sănătate românesc. Sub bagheta unor deputați PNL, în frunte cu Alina Gorghiu sau Eugen Nicolăescu, proiectul, care se află în dezbatere publică până la 1 martie, ar urma să se desfășoare pe termen mediu sau lung în cadrul unui program național. Mai exact, tot ce ține de acest proiect, de la strategie de implementare până la simple propuneri, ar urma să intre sub incidența unui nou organism, numit pompos Agenția Națională de Prevenție în Sănătate, organism care, la rândul lui, va supune aprobării Guvernului toate demersurile sale. Finanțarea acestei agenții ar urma să fie asigurată - cum altfel? - de stat, adică de noi. Cu alte cuvinte, alți bani, altă distracție! Și este vorba de bani serioși, pentru că proiectul de lege stipulează clar: acest nou organism ar avea nevoie de cel puțin 10% din fondurile publice alocate sistemului de sănătate.

Ești premiat cu bani dacă demonstrezi că faci sport!

Proiectul de lege menționează faptul că toți românii, dar și rezidenții legali, pot beneficia de acțiunile de prevenție, indiferent de calitatea lor de asigurat. În continuare - un aspect deosebit de interesant: oamenii care își protejează sănătatea printr-o activitate intensă de prevenție vor fi stimulați financiar! Nu e o glumă! Este explicat în detaliu și cum se vor plăti banii. Agenția Națională de Prevenție în Sănătate, pe scurt ANPS, ar vira „premiile” direct în conturile personale de economii ale cetățeanuluimodel. Dar - normal că există și un mare „dar” - pentru a fi recompensat, „românul sănătos- tun” trebuie să îndeplinească două condiții: să prezinte o stare bună de sănătate și să demonstreze practicarea activă a unui sport, prin participarea la competiții!

Dincolo de această utopie, care exclude, să zicem, cazul unei băbuțe sănătoase care nu mai poate participa însă regulat la întreceri oficiale între bunici, pregătiți-vă și pentru o veste deloc haioasă: orice român poate refuza programele de prevenție, dar, în acest caz, atunci când se îmbolnăvește, cetățeanul respectiv este obligat să suporte, parțial sau integral, costul tratamentului!

În acest punct, se desprinde limpede adevăratul scop al proiectului de lege privind prevenția în sănătate: micșorarea, pe cât posibil, a cheltuielilor, a risipirii banilor pe tratamentele costisitoare, care ar putea fi evitate prin această așa-zisă prevenție. Nu c-ar fi un lucru rău, dar ce faci cu oamenii care au plătit o viață întreagă asigurarea de sănătate, n-au mers la medic niciodată, dar, în ultimul ceas, atunci când i-a lovit vreo maladie, se prezintă la ușa spitalului? Îi pui să-și achite integral tratamentul? Sau ce faci cu românii care trăiesc în mediul rural, cu acei bătrânei care sunt nevoiți să meargă zeci de kilometri până în cel mai apropiat oraș, pentru a vedea un spital?

În loc de epilog, două exemple elocvente

În speranța că aceste semne de întrebare vor fi eliminate, pe parcurs, de răspunsuri pertinente, vă oferim, mai departe, două exemple elocvente, două situațiitip, menționate de inițiatorii proiectului în expunerea motivelor care i-au determinat să „clocească” acest demers.

„O pacientă cu cancer mamar depistat în stadiul 3, care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie, poate fi obligată să suporte o contribuție la costurile curative în cuantum de 10% sau 20%, dar fără a depăși anumite limite care se stabilesc prin contractul-cadru.

„Un pacient cu hipertensiune arterială, care a refuzat să se prezinte la controlul medical solicitat de medic poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului, ci 50% din toate costurile de diagnostic și tratament, inclusiv concediile de boală determinate”.

Într-un final, inițiatorii proiectului de prevenție în sănătate, concluzionează: „Intenția noastră este aceea de a crea, inițial, un mecanism de bonificații care să fie coroborat, în primă etapă, cu acțiuni susținute de informare a beneficiarilor despre măsurile de prevenție. Într-o etapă ulterioară, probabil într- un termen rezonabil de cinci ani, să fie implementate și aplicate măsurile penalizatoare”.

Ce rușine! Greșeli gramaticale în redactarea proiectului!

La o privire atentă a textului proiectului de lege propus de deputații liberali, la secțiunea „Expunerea de motive”, adică exact acolo unde politicienii trebuia să ne convingă de utilitatea propunerii lor, apare și o greșeală gramaticală mare, urmată de una mai mică, prin omisiune. Pentru a nu strica „frumusețea” frazei, elaborată de altfel, o cităm integral (facsimil, subliniat cu roșu): „(...) evident că la competiții va veni și familia imediată a beneficiarilor și copii (n.r. - ați omis un „i”, dragi politicieni!) vor învăța, prin imitație, de la părinții lor că este bine frumos (n.r. - să înțelegem că ați intenționat să scrieți „bine și frumos”?) să facă sport”. În josul paginii, la finalul acestei polologhii legislative, deputații s-au semnat, moț, asumându-și inclusiv siluirea limbii române. Totul pentru redresarea de urgență a sistemului de sănătate românesc!



A existat un precendent: Programul de analize gratuite pentru toți

Pe vremea când era ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu (foto) a compus și pus în practică un proiect extrem de controversat. E vorba de „Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației”, un plan de analize gratuite, desfășurat între 1 iulie 2007 – 31 decembrie 2008, pentru care s-au cheltuit în jur de 190 de milioane de euro. Imprimeria Națională a tipărit, atunci, 22,3 milioane de taloane cu mențiunea „medic”, care au fost distribuite românilor prin Poștă. Dintre beneficiari, în jur de 60% și-au făcut analizele! În cadrul programului au fost, de asemenea, cumpărate circa 110.000 de vaccinuri anti HPV (au costat circa 23 milioane de euro), din care doar 2,5% au fost folosite, restul zăcând în cabinete până au expirat. Apoi, din totalul costurilor, circa 20 de milioane de euro au fost cheltuieli administrative: tipărirea taloanelor, expedierea prin poștă, rambursarea, introducerea şi înregistrarea persoanelor evaluate în baza de date etc. Alte 10 milioane de euro au fost cheltuite pentru achiziţionarea de laptopuri pentru medicii de familie, special pentru acest program. Eugen Nicolăescu consideră programul o reușită, pentru că, spunea el în 2013, s-au descoperit peste 150.000 de români care nu știau că sunt bolnavi. Dar ancheta declanșată în 2009 de următorul ministru al Sănătății, Ion Bazac, a arătat că pentru 1,2 milioane de persoane datele de evaluare sunt absente sau informaţiile esenţiale sunt incomplete, iar în 450.000 de cazuri s-au plătit consultații și analize fictive.


FOTO: Eugen Nicolăescu



 

Ce părere au medicii despre proiectul politicienilor

  • „O lege care, în realitate, nu rezolvă nimic”

Deși aparent ar fi o lege pozitivă, în realitate nu rezolvă nimic și nu cunosc niciun alt sistem de sănătate în care să se practice. Dacă ne raportăm la legile românești, nu cred că își are rostul o astfel de lege. Cu legea asta încercăm să corectăm unele, dar le încurcăm pe altele. Oamenii au ajuns mult mai conștienți azi de sănătatea lor, văd mereu la consultații. Nu cred că trebuie să legiferăm lucrurile astea, poate un om poate a avut probleme de nu s-a putut prezenta la controlul preventiv, nu cred că așa se rezolvă problemele cu sancționarea lui.”


Prof.dr. Irinel Popescu, șeful Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic „Dan Setlacec” - Institutul Clinic Funden


  • „O lege necesară, dar nu sunt de acord ca oamenii să plătească”

„O lege a prevenției este necesară pentru reducerea cheltuielilor anumitor afecțiuni și chiar pentru eradicarea unor boli. Dar nu sunt de acord ca oamenii să plătească. Nici medicul de familie nu e stimulat în direcția prevenției”.


Prof.univ. dr. Gheorghe Burnei, șeful Clinicii de Ortopedie și Traumatologie Pediatrică - Spitalul de Urgență pentru Copii M.S. Curie


  • „O nouă agenție de păpat bani”

„Asta nu e prevenție! Teribile ideile unor parlamentari, adunate într-un așa-zis proiect de lege privind activitatea de prevenție în sănătate. Primo: vor înfi ințarea unei noi agenții de păpat bani. Secundo: vor să-i pună chiar și pe bolnavii români plătitori de asigurări de sănătate să-și plătească singuri tratamentul în caz de boală apărută după ce nu au acceptat, cu titlul de obligativitate, tot ce doresc să le facă autoritățile, de la investigații... până la vaccinuri. Sună groaznic și sunt sortite eșecului! Singura măsură efi cientă de prevenție este predarea orelor de educație pentru sănătate încă de la școală. Asigură atât un stil de viață sănătos, cât și creșterea complianței pentru orice program național de sănătate. Proiectul meu e deja în Parlament. Putem vorbi și de o nouă lege a sănătății, dar sigur tușește Arafat”


Conf.univ.dr.Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe


Alina Gorghiu, inițiatoare proiect: „Sistemul nu este astăzi pregătit pentru o asemenea lege”

După ce, mai întâi, a acuzat de dezinformare ori de neînțelegere a subiectului pe cei care au criticat proiectul de lege privind prevenția în sănătate, lansat de PNL, Alina Gorghiu (foto), președintele acestui partid și unul dintre inițiatorii proiectului, a admis aseară că proiectul este perfectibil, precizând că nu înțelege de ce a creat atâta vâlvă. Autorii propunerii sunt dispuși să renunțe, spre exemplu, la sancțiunile pentru pacienții care nu se supun măsurilor de prevenire a unor boli. „Sistemul nu este astăzi pregătit pentru o asemenea lege. Vor fi dezbateri constante. În fiecare zi de joi va avea loc o dezbatere cu asociațiile pacienților și ale medicilor, atât la Senat, cât și la grupul din Camera Deputaților. Vor fi aduse îmbunătățiri”, a precizat președintele PNL.


FOTO: Alina Gorghiu



 


Tag-uri: pnl, tatament, tratament graturi, camera deputatilor, eugen nicolaescu, Agenția Națională de Prevenție în Sănătate, ANPS, HPV, Irinel Popescu, Gheorghe Burnei, .Tudor Ciuhodaru, Alina Gorghiu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Proiectul PNL pentru sănătate. Ne ajută sau ne refuză dreptul la tratament gratuit?.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii