Proiect ÎMPOTRIVA legii ANTIFUMAT cu doar 3 zile înainte de a intra în vigoare

Proiect ÎMPOTRIVA legii ANTIFUMAT cu doar 3 zile înainte de a intra în vigoare

Legea care interzice fumatul în spaţiul public va intra în vigoare la data de 17 martie. Un deputat anunţă că va depune un proiect prin care solicită ca reglementarea să fie din nou modificată, propunând ca nicio terasă să nu interzică aprinderea ţigărilor. Mai mult, deputatul vrea ca fumătorii poată închiria spaţii în care să se poată fuma.

Deputatul neafiliat Daniel Fenechiu a anunţat luni iniţierea unui proiect de lege care propune înfiinţarea de asociaţii ori cluburi de fumători, ce vor amenaja spaţii închise în care fumatul să fie permis.

„Am inițiat și voi depune la Parlament un proiect de lege de modificare a legii pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun. Am hotărât să abordăm cele două mari probleme ale legii antifumat: faptul că spațiul public închis este foarte prost definit și condițiile impuse de lege sunt foarte restrictive. Una dintre reglementări este să se permită constituirea de asociații sau cluburi de fumători, care să poată amenaja spații pentru fumat, în care să se poată fuma și desfășura activitățile care sunt asociate fumatului, respectiv să bei o cafea, un ceai, o băutură răcoritoare”, a spus Fenechiu într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Fenechiu a mai adăugat că propunerea legislativă redefineşte spaţiul public închis, care ar urma să fie „orice spațiu care este înconjurat de jur-împrejur de pereți”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deputatul a menționat că legea antifumat „este o lege stupidă, o bătaie de joc la adresa oamenilor care gândesc”, „o lege asemănătoare cu legea prohibiției din Statele Unite”, anunţă DIGI24.