Proiectul GIGANTIC al Chinei care îngrijorează Statele Unite

Proiectul GIGANTIC al Chinei care îngrijorează Statele Unite

China este pe cale să construiască în arhipelagul Spratly din Marea Chinei de Sud o insulă atât de mare încât ar putea să adăpostească primul său aeroport din aceasta zona disputată, scrie o importantă revistă cu profil militar pe baza imaginilor obţinute din satelit, scrie agenţia japoneză Kyodo.

Această lucrare este executată în condiţiile încordării care persistă între China şi alte câteva ţări vecine, în jurul pretenţiilor lor reciproce asupra unor recifuri şi bancuri de nisip din Marea Chinei de Sud, pe măsura ce Beijingul începe să acţioneze pentru a-şi consolida controlul în spaţiile marine aflate în dispută, comentează agenţia citată.

Imaginile luate din satelit pe 8 august şi 14 noiembrie înfăţişează o fâşie de teren recuperat din mare, în lungime de peste 3.000 metri şi cu o lăţime între 200 şi 300 metri, în reciful Fiery Cross Reef, susţine publicaţia IHS Jane's Defense Weekly, adăugând că terenul este destul de mare pentru o pistă de aterizare şi un drum pavat cu tarmacadam.

Ne puteți urmări și pe Google News

Revista mai afirmă că se mai află în construcţie un port suficient de mare pentru a primi tancuri petroliere şi nave combatante.

Până în prezent, reciful era acoperit de ape atunci când nivelul mareelor era înalt. China a reuşit să escaveze aproape un kilometru pătrat de pământ de când au început lucrările, în luna iunie, după cum se afirmă în revista menţionată şi în presa din Taiwan.

Lucrările de recuperare a uscatului din mare de la Fiery Cross Reef reprezintă cel de al patrulea proiect întreprins de China în arhipelagul Spratly în ultimele 12-18 luni şi, de departe, cel mai mare, scrie Kyodo.

Arhipelagul Spratly este revendicat, în întregime sau pe porţiuni, de Brunei, China, Malaiezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam, mai precizează agenţia Kyodo.