Proiectul UE de noi sancțiuni contra Moscovei deranjează proaspătul guvern grec

Premierul grec Alexis Tsipras s-a plâns că guvernul său nu a fost consultat înainte ca UE să anunțe posibile noi sancțiuni contra Rusiei
Autor: | | 2 Comentarii | 595 Vizualizari

Premierul grec, Alexis Tsipras, s-a plâns șefei diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, că guvernul său nu a fost consultat înainte ca UE să anunțe posibile noi sancțiuni contra Rusiei asupra chestiunii ucrainene, a anunțat cabinetul său.

"Declarația șefilor de stat și de guvern din UE publicată astăzi a fost difuzată ocolind procedura normală ce are ca scop să garanteze un consens între statele membre, precum și fără acordul Greciei", afirmă, într-un comunicat, cabinetul lui Alexis Tsipras, instalat în fruntea guvernului grec după victoria sa în alegerile parlamentare de duminică, relatează Agerpres.

Această declarație "nu are acordul Greciei", precizează textul. Tsipras a exprimat "nemulțumirea" Atenei într-o convorbire telefonică cu Federica Mogherini. Reprezentanța UE în Grecia a fost de asemenea informată.

O sursă europeană a asigurat agenția France Presse că "procedura a fost respectată și toate țările au fost consultate".

Procedura în cauză nu este scrisă ca actele juridice și obligatorii, dar se bazează pe principiul "că cine tace este de acord", informează AFP.

Inițiativa UE contra Rusiei a intervenit în plină tranziție între guvernul grec care și-a încheiat mandatul al lui Antonis Samaras și noul guvern condus de partidul de stânga SYRIZA care a depus jurământul marți.

Poziția pe care o va adopta guvernul SYRIZA față de Moscova este o sursă de întrebări în timp ce partidul este taxat că are simpatii proruse. În primăvara anului 2014, în timpul uneia dintre culmile crizei ucrainene, Alexis Tsipras s-a dus la Moscova unde a fost primit de membri ai guvernului rus.

Ambasadorul Rusiei la Atena a fost luni primul care s-a întâlnit cu câștigătorul alegerilor legislative. Marți, Alexis Tsipras l-a primit pe ambasadorul Chinei.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi