PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Protest împotriva lui Nicuşor Constantinescu: „Ne-a ajuns cuţitul la os, trăim într-un judeţ terorizat, umilit, batjocorit”

Autor: Feri Predescu | marţi, 01 aprilie 2014 | 8 Comentarii | 1465 Vizualizari
14-04/evz-primar-valentin-vrabie-si-locuitori-protest-cjc_1-465x390
Consiliul Judeţean Constanţa a fost „ zdruncinat”, pentru prima dată de când este condus de Nicuşor Constantinescu, de un amplu protest al locuitorilor din judeţ. Peste 1100 de localnici ai comunei Peştera, în frunte cu primarul independent, Valentin Vrabie, şi-au arătat nemulţumirile faţă de „abuzurilor” autorităţilor judeţene şi „încălcarea flagrantă” de către Nicuşor Constantinescu a drepturilor garantate de legea administraţiei locale

Platoul din faţa Consiliului Judeţean Constanţa a fost împânzit de oamenii din comuna Peştera, „indignaţi, nu manipulaţi”, care au venit să ceară socoteală asupra refuzului constant al CJC de a reabilita drumul judeţean DJ 223B care leagă localităţile aşezării dar şi pentru faptul că din 2009, comunei nu i-a fost alocat niciun leu pentru nevoile comunităţii. Localnici de toate vârstele, cu flori în mână şi pancarte pe care au scris ”La votare ne-aţi rugat, dar la greu ne-aţi ignorat” sau „Judeţ fără viitor, cu Nicuşor Dictator” şi”Faceţi din demnitate, o prioritate”, s-au manifestat paşnic şi au cerut „Să fim respectaţi”. „Am venit pentru că ne-a ajuns cuţitul la os. Avem un drum al morţii pe care au loc accidente aproape zilnic, un elev a rămas cu sechele şi azi după patru ani. În 2013 am avut parte de inundaţii care ne-au distrus localitatea, au distrus toate drumurile şi podeţele. Din partea acestor domni preşedinţi şi vicepreşedinţi şi toţi consilierii judeţeni, nu am primit nimic” a explicat primarul Valentin Vrabie. Oamenii spun că pe Nicuşor Constantinescu l-au văzut doar la televizor. “ Nu era prea bine ce făcea acolo, am văzut că l-a luat poliţia şi el se agăţa de maşină, nu ştiu ce este, parcă e viceprimar, de ce până acum nu s-a gândit şi la noi?”, comentează bătrâna Eugenia Roşca. “Şi domnul Nicolae Moga ( senator PSD de Constanţa) care a venit şi a zis că ne face şoseaua, unde e ? Nu a făcut nimic, ne-a adunat la Căminul Cultural, că face drumul, ne-au dat pozele lor şi.. nimic” a completat-o prietena ei, Vasilica Tudorache.


Au venit la protest cu autocare închiriate din alte judeţe 

“Niciun operator de transport din judeţul Constanţa nu a vrut să ne închirieze măcar un autocar. Toate cele 21 de autocare le-am adus din judeţele alăturate. Vă daţi seama în ce teroare trăiesc oamenii ăştia, au zis că nu se poate, că se supără domnul preşedinte Nicuşor Constantinescu, că se supără mafia din Constanţa. Asta este conducerea pe care o alegem, manipulându-ne. Este o dovadă clară că judeţul acesta trăieşte sub teroare şi ar fi bine ca toţi constănţenii să se trezească. Aici, azi, s-a aprins o scânteie. Rog pe domnii de la CJC să se gândească. Dacă prin comportamentul şi prin indiferenţa cu care tratează administraţia publică vor pune pe această scînteie, benzină, peste câteva luni  sunt convins că vom reveni aici şi cu siguranţa, ni se vor alătura sute de mii de constănţeni care trăiesc la fel, în acest judeţ terorizat, umilit, batjocorit” a transmis primarul Valentin Vrabie. El este decis să nu renunţa la propria independenţă. “Cu politizarea excesivă a administraţiei locale, ţara e din ce în ce mai săracă. Că primarii nu se ocupă cu adevărat de administraţia publică ci se ocupă să răspundă ordinelor şi organizarilor politice ale partidelor din care fac parte”.
Protestatarii nu au intrat în sediul Consiliului Judeţean, preşedintele Nicuşor Constantinescu fiind internat într-un spital  din Bucureşti. Au depus însă, pe treptele de la intrare, mii de flori şi toate pancartele, înlăturate rapid de angajaţii CJC şi duse la gunoi. Reacţia venită din partea vicepreşedintelui CJC Cristinel Dragomir pare şocantă. “Omul ăsta ne înjură de şase ani de zile. Nu am ce să discut cu el, eu discut cu cineva care vine la CJC, nu care discută cu presa.  El a fost un răsfăţat al CJC, a primit bani, poate mai mulţi decât alţi primari.  El ţipă de ani de zile, aţi mai văzut pe unul să se comporte aşa?  Nu mă interesează idioţeniile pe care le spune Vrabie. Sunt poveşti ce spune el”.



Primarul comunei Peştera va merge la DNA cu probe contra lui  Nicuşor Constantinescu 

Edilul independent este chemat miercuri la DNA Bucureşti  nemulţumirile sale, expuse în presă împotriva administraţiei judeţene, au fost citite şi de procurori. Comuna Peştera ar fi fost mai bogată dacă CJC ar fi autorizat construcţia mai multor centrale eoliene în zonă. Autoritatea judeţeană ar fi cerut însă comisioane grase iar investitorii s-au retras. “Se vehicula undeva la 15.000 euro pe megawatt. La ora asta sunt instalaţi doar 90 de megawaţi şi trebuia să fie vreo 600 megawaţi, înmulţit 15.000 euro, erau vreo 10 miloane euro, partea lor. Am fi avut 800 locuri de muncă dacă transformam vântul  în bani. Dumnealor ne-au blocat, din 2007 până acum eram plini de bani şi oamenii nu erau atât de prăpădiţi, şi la fel se întâmplă în tot judeţul. Avizele de la Regia Autonomă de Drumuri Judeţene, acolo îl folosea Nicuşor, cârlig, pe directorul Adrian Gâmbuţeanu. O să depun acte la DNA, cu dovezi că s-au blocat proiectele de ani de zile, este criminal ce s-a întâmplat”. Valentin Vrabie va vorbi şi despre “caracatiţa afacerilor” din judeţul Constanţa. “Cei care se ocupă cu afacerile , că unii se ocupă cu politica şi din acelaşi grup fac parte şi cei cu afacerile. Sunt împărţiţi pe domenii, noi facem politică, prostim oamenii, voi faceţi afaceri, înşelaţi oamenii. Este o încrengătură perfectă.Toţi fac parte din caracatiţa judeţului Constanţa “. Valentin Vrabie explică de ce Constanţa  a ajuns o zonă în care ar fi încurajată dezvoltarea statului de tip mafiot si clientelar. “Avem atâtea bogăţii, Portul, Centrala Nucleară, Petrochimia, Dunărea,agricultură, eoline, Canal şi suntem săraci, ceva nu e în regulă în judeţul ăsta. Ar fi trebuit să trăim ca în ţările arabe atâta timp cât avem atâtea resurse. Numai că nu se vrea. Nu ne pot manipula atâta timp cât suntem independemţi. Dar oamenii ăştia duşi în sărăcie sunt uşor de manipulat, un vot se cumpără cu un pui”. 

Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicațiile online - www.evz.ro

Tag-uri:




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM