PROTEST în Piața Universității față de poziția lui Klaus Iohannis cu privire la unirea României cu Republica Moldova

Protest in Piata UNiversitatii. Sursa foto: stirileprotv.ro
Autor: | | 13 Comentarii | 3390 Vizualizari

Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă seara, în Piața Universității pentru a protesta față de poziția președintelui Klaus Iohannis în ceea ce privește unirea cu Republica Moldova. Manifestanții au scandat mesaje unioniste și au afișat pancarte cu mesaje critice la adresa declarațiilor șefului statului.

Mitingul a fost organizat de Platforma Unionistă "Acțiunea 2012". Președintele acestia, George Simion, a declarat că scopul protestului este de a cere din partea Palatului Cotroceni "un dialog decent cu societatea civilă". 

"Dacă această solicitare de dialog nu se materializează, pe parcursul săptămânii viitoare o să protestăm în fața Palatului Cotroceni. Noi vrem să aibă Administrația Prezidențială o poziție constructivă și să lucreze concret pentru frații noștri, pentru 3 milioane de români de peste Prut. Nu există această variantă de aderare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, singura șansă a Republicii Moldova de stabilitate, de integrare europeană și de luptă pentru bunăstare este alături de România, făcând parte din România, așa cum a făcut parte și în perioada interbelică", a susținut Simion, potrivit Agerpres.

Totodată, acesta susține că în campania electorală, Klaus Iohannis avea o atitudine cu totul diferită față de acest subict.

"Pentru noi, declarațiile lui Klaus Iohannis au fost o imensă trădare. Ne-a durut sufletul ca români din România, ne-a durut și mai mult sufletul pentru frații din Basarabia care au ascultat aceste declarații și speranțele lor pentru unire au fost destrămate întrucâtva. Ne dorim altă atitudine din partea președintelui, să aibă aceleași declarații pe care le-a avut în campania electorală. E inadmisibil să declari una în timpul campaniei pentru a atrage voturi și după aceea, la un an de mandat, să te contrazici singur. De altfel, suntem și împotriva felului în care Adminstrația Prezidențială condusă de Dan Mihalache a tratat subiectul Basarabiei. Nu există un consilier cu care se poate discuta pe subiectul Republicii Moldova, deși noi am solicitat acest lucru", a mai spus George Simion.

Acesta a precizat că organizația pe care o conduce a înaintat Cancelariei Prezidențiale încă din 2015 o serie de solicitări, precum numirea unui consilier prezidențial pe problema Republicii Moldova, decorarea președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, sau realizarea unor demersuri pentru înființarea unui minister al reunificării. 

Liderul platformei unioniste a anunțat că un nou miting va fi organizat pe 24 februarie, în fața Palatului Controceni. 

"Suntem dispuși să stăm zi și noapte adoptând forme de protest extreme, dacă e nevoie, pentru ca vocea fraților noștri de peste Prut să fie auzită. (...) Dacă nu trece la fapte, răbdarea noastră s-a terminat", a mai spus acesta.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat pe 17 februarie că o posibilă unire a României cu Republica Moldova poate fi discutată la momentul la care lucrurile sunt stabile şi merg bine în cele două ţări.


Citește mai mult despre acest subiect: Klaus Iohannis: Unirea cu R. Moldova poate fi discutată când lucrurile sunt stabile




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro