Protest în stradă al studenților de la Universitatea București. CE RECLAMĂ

Protest în stradă al studenților de la Universitatea București. CE RECLAMĂ

Aproximativ 300 de studenti ai Universitatii din Bucuresti, membri si simpatizanti ai Societatii Studentilor Universitatii din Bucuresti (SSUB), au protestat duminica impotriva conducerii Universitatii

Membrii SSUB au alcatuit o lista de revendicari pe care o vor transmite Senatului UB luni, 13 octombrie, in care se gasesc majoritatea problemelor pe care studentii le au in cadrul facultatilor sau caminelor. Printre problemele pe care le reclamă studenții se numara: internetul scump, pentru un campus universitar, 30 de lei de student, oficii prost dotate, camerele ocupate clandestin de studenti ai altor universitati sau persoane straine fara nicio legatura cu mediul universitar, administratori corupti, care intra peste studenti in camera cand vor ei, desi nu au voie, lipsa masinilor de spalat, lipsa apei calde in unele camine in anumite perioade (Grozavesti A, B si D) sau intreruperea fara o anuntare in prealabil, in caminul D din Grozavesti usile stau sa pice, iar in alte camine lipsesc pana si usile de la dus, in majoritatea caminelor din Grozavesti sunt gandaci si soareci pe hol sau chiar in camera, sali mult prea mici pentru studenti, desi rectorul Mircea Dumitru isi face un nou sediu pentru Rectorat - unele sali sunt date in uz pentru unor ONG-uri   prin contracte fara licitatie, iar mai mult decat atat, unele bai ale diverselor facultati nu au in dotare nici macar strictul igenic necesar: sapun lichid si hartie igienica.

„Bugetul UB invarte cifre de ordinul milioanelor de euro, pentru camine Universitatea aloca aproape 2 milioane, iar noi ne intrebam, pe buna dreptate, unde se duc? Gandaci, soareci, sobolani... La Facultatea de Drept exista un adapost clandestin pentru caini, si ne intrebam si aici daca nu cumva sunt hraniti din banii studentilor acesti caini. Taxele sunt mult prea mari pentru o Univesitate de stat care se joaca pur si simplu cu peste 70 de milioane de euro. Sunt orase in Romania unde acest buget este un vis. Daca vrei bani de la studenti si transformi Universitatea in corporatie, macar sa oferi conditii tuturor, nu sa-ti faci sediu pentru Rectorat. Data viitoare, vom ocupa rectoratul cu 2.000-3.000 de studenti”, afirma George Velcea, presedintele SSUB.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Miscarea studentilor a avut loc dupa ce Facultatea de Litere a facut o solicitare catre Conducerea UB prin care presedintele SSUB sa fie trimis in Comisia de Etica, deoarece a scris pe blogul personal (georgevelcea.com) despre faptul ca a sesizat autoritatile privind numeroase nereguli comise de facultate. Mai mult, intr-un comunicat, Consiliul Facultatii de Litere a amenintat voalat ca va merge pana la exmatriculare daca SSUB va continua demersurile de demascare publica a problemelor ce planeaza in cadrul institutiei.