PSD caută modalitatea legală să bage PMP în Comisia SIE

PSD caută modalitatea legală să bage PMP în Comisia SIE

Constituirea Comisiei parlamentare SIE pune, din nou, probleme în Parlament. După ce PMP nu a intrat în Comisia SRI, partidele susţin modifi carea legii pentru ca Mişcarea Populară să obţină un loc în comisia SIE şi, astfel, toate partidele să aibă reprezentanţi în comisii

Constituirea Comisiei pentru controlul SIE a fost amânată până la începutul sesiunii parlamentare, în luna februarie. „Începem o discuţie cu liderii de grup, pe urmă va trebui să modificăm puţin legea, şi abia după aceea vorbim”, a declarat, pentru EVZ, liderul social-democraţilor în Camera Deputaţilor.

„Întrebat dacă doreşte modificarea actualei legi, care nu permite mai mult de cinci membri în Comisia SIE pentru PMP, Nicolicea a răspuns: „Da, să fie reprezentanţi din toate partidele, cel puţin asta intenţionăm.”

Preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, a punctat că este puţin probabil ca partidul să primească un loc în comisie, dacă nu se modifică legea. „Practic, în cei cinci, noi fiind al şaselea partid ca dimensiune, probabil că nu ne vom califica să intrăm. Şi atunci, va trebui în primul rând modificată legea”, a adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Modificarea legii sau înfiinţarea comisiei SIE?

De asemenea, Steriu a anunţat că modificarea actualei legi „poate dura cel puţin o lună”, ceea ce ar însemna ca înfiinţarea Comisiei să se facă fără a lua PMP în calcul.

Chestionat dacă întâi se doreşte modificarea legii, abia apoi constituirea Comisiei SIE, Nicolicea a răspuns că aşa crede. „Rămâne să vedem cu liderii de grup. Deci, dacă cei care nu au loc îşi vor manifesta încrederea în noi, dând drumul la comisie şi să reglăm ulterior, aceasta va fi soluţia optimă. Dacă nu există încredere aşa, vor aştepta toţi”, a afirmat deputatul PSD.

PNL şi USR susţin Mişcarea Populară

Valeriu Steriu a anunţat că PMP va face demersuri pentru modificarea legii, „şi, cel puţin declarativ, înţeleg că şi alte partide doresc să transparentizeze comisiile prin mai mulţi membri.”

FOTO: Legea ar putea fi modificată pentru ca PMP să obţină un loc în comisia SIE, iar celelalte partide susţin demersul 

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, pentru EVZ, că partidul susţine suplimentarea numărului de membri în comisii, atât pentru SIE, cât şi pentru SRI. Totodată, Turcan a menţionat că „PNL-ul va solicita în continuare preşedinţia Comisiei SIE şi, de asemenea, vom solicita şi un vicepreşedinte la Comisia SRI, aşa cum e firesc.” În schimb, Liviu Dragnea a avertizat că la șefia Comisiei SIE va fi tot un pesedist.

PMP se pregăteşte să conteste la CCR excluderea din comisia SRI

Săptămâna trecută a avut loc constituirea comisiei pentru controlul SRI. Singurul partid parlamentar care nu a primit un loc în comisie a fost PMP. În semn de protest legat de faptul că nu au primit niciun membru în comisia SRI, deşi are grup parlamentar, PMP a ieşit din sala de şedinţă invocând un „abuz” al majorităţii parlamentare. PMP a decis să atace la CCR decizia de a nu li se acorda un loc în comisie. „ Textul l-am cam pregătit, am avut o discuţie cu juriştii, încă aşteptăm un răspuns clar de la dânşii (...), nu va fi doar o contestaţie de formă, ci încercăm să o facem cu şanse reale de câştig”, a declarat Valeriu Steriu pentru EVZ.